Circa 100.000 de familii de albine au fost decimate în acest an, în perioada recoltării polenului de la culturile de floarea soarelui, cel mai probabil din cauza unor insecticide cu care se tratează sămânța acestei plante, interzise în majoritatea țărilor europene, susține Adrian Siceanu, director științific al Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Apicultură.
"Anul acesta, nu știu câți ați fost la floarea soarelui și ați avut deziluzia pierderii masive a unor familii de albine. În toată zona de sud și până în vest, la floarea soarelui au fost depopulări masive, în timpul culesului, cu o simptomatologie dură. Pierderile s-au produs în patru-cinci zile de la începutul culesului. (...) La floarea soarelui se estimează că începând din Dobrogea, toată partea de sud, Ialomița, Teleorman — unde avem cazuri foarte clare — și Timiș, au fost pierderi până la 100.000 de familii de albine. Fie au pierit complet, fie au ajuns la o cădere de afectiv de abia le-au mai scos apicultorii să le bage la iernare", a declarat Adrian Siceanu, marți, la Zalău, la o întâlnire cu apicultorii din Sălaj.
Potrivit sursei citate, deși nu există dovezi juridice, analizele realizate în Franța au semnalat prezența în corpul albinelor decedate a unui insecticid cu care se tratează semințele de floarea soarelui, substanță deja interzisă în alte țări europene.
"N-am putut sta indiferenți și am preluat probe de la apicultorii care au avut aceste mortalități. Am preluat probele de albine chiar în timpul culesului la floarea soarelui, albina moartă, muribundă, care era în fața stupului. (...) În trei dintre probele de albine din cinci a fost găsit imitacloprid. Este un neonicotinoid cu care se tratează sămânța la floarea soarelui și este cel mai incriminat în pierderi. Identificarea a fost că există. N-au putut să ne spună cât. Deci nu ne mai poate spune nimeni că nu există probleme. Eu nu pot să susțin asta juridic, pentru că nu au fost toate probele luate oficial, de către un medic veterinar. A fost pe moment, am prins momentul, ca să ne convingem noi dacă "da" sau "ba". Din păcate, la noi încă există derogare pentru folosirea neonicotinoidelor. Degeaba țipăm noi, pentru că fermierii care cultivă rapiță sau floarea soarelui și firmele care aduc produsele sunt mai puternice ca noi. Noi putem face gălăgie, dar nu există în România o legislație care să vă protejeze de neonicotinoide", a subliniat sursa citată.
Acesta a adăugat că fermierii reclamă faptul că au nevoie de aceste insecticide pentru a elimina dăunătorii plantelor, motiv pentru care neonicotinoidele nu au fost încă interzise în România. Totuși, Adrian Siceanu afirmă că astfel de accidente ar putea fi prevenite dacă fermierii ar anunța administrațiile locale că utilizează respectivele insecticide sau dacă aceștia ar plasa panouri de avertizare la marginea culturilor.
sursa: agerpres.ro