Unul dintre defectele românului este servilismul. Noi, românii, suntem servili faţă de cei superiori nouă.
De exemplu, atunci când un străin vine în ţară se vor găsi imediat câţiva români care să-i intre pe sub piele prin mijloacele noastre naţionale, adică băutură şi femei. Ce bine se simte un individ atunci când străinul îl laudă şi îl ţine sub aripa sa. Şi servili nu sunt doar oameni săraci ci şi bogaţi. Aruncaţi o privire într-o primărie şi veţi vedea servilismul faţă de şefii momentului. Acest servilism este perfect compatibil cu negarea şefilor care nu mai sunt în funcţie.
Servilismul românilor este un servilism fie formal, fără vreo adeziune la valori comune, fie interesat, pentru a obţine beneficii din partea celui pe care-l serveşti, fie făţarnic, care există atât timp cât persoana respectivă are o funcţie mare. Aceste tipuri de servilism le găsim în aproape toate componentele societăţii. E adevărat că acest servilism ţine de educaţie, de ceea ce vrea să facă fiecare om în parte. Servilismul este o alegere individuală însă, din păcate, acesta ajunge să fie o caracteristică a societăţii româneşti. Aşa cum în Evul Mediu, pentru a fi apărata de diverse pericole, societatea a creat o piramidă a vasalităţii, astfel că toţi cei care trăiau în societate trebuiau să fie apăraţi de un senior, care, la rândul său, era apărat de unul mai mare. Piramida se termina la rege, seniorul suprem. Acest lucru, vasalitatea, îl observăm în societatea romanească actuală. Orice sefulet din societate, după atâta adorare şi laude, ajunge să se creadă buricul pământului, cel fără de care nu s-ar mai face nimic. Expresia "tot eu să va spun", este cea care exprimă satisfacţia şefului, iar cei servili, recunosc făţarnic faptul că fără şef nu puteau să rezolve problema.
Ascultaţi apelativele cu care se strigă oamenii între ei: "şefule", "barosane", "maestre" şi veţi observa că aceste apelative vin din forma josnică de servilism. Servilismul în cascadă presupune că cel care este adulat de subalterni este, la rândul lui, servil faţă de superiori. Aţi observat, de multe ori, cum unii care sunt zbiri cu subalternii se transformă în nişte lingăi în relaţia cu superiorii. Noi, românii, nu ştim să avem relaţii de respect unii faţă de alţii, cel care este mai mare peste cineva trebuie să-şi demonstreze autoritatea. Subordonaţii, pentru a se pune la adăpost de pedepse, duc o luptă pentru a arata cât de devotaţi sunt ei faţă de şef.
Mi se pare că acest servilism este defectul cel mai greu de îndreptat al romanului.