Se termină un an care pare a fi fost prolific pentru China. Reuşind să-şi păstreze practic neatinsă creşterea economică, republica comunismului de piaţă a punctat remarcabil într-o perioadă extrem de complicată. Acestea sunt realităţile cu care regimul aflat la putere se laudă şi care au dat apă la moară criticilor politicii monetare chineze. Astfel, în ultima vreme au crescut puternic presiunile exercitate de statele dezvoltate asupra Chinei pentru întărirea yuan-ului.
Privită din punct de vedere logic, cererea este pe deplin justificată. O politică monetară arbitrară făcută de un gigant precum China nu are alt rol decât acela de a-şi sufoca partenerii comerciali. Aşa se explică în mare măsură preţurile deosebit de competitive ale mărfurilor chinezeşti. Marele artificiu găsit de hinezi a fost "legarea" voluntară a yuan-ului de dolar. Cum dolarul s-a devalorizat puternic în ultimul an, yuan-ul a urmat aceeaşi traiectorie, având un efect mai mult decât benefic asupra exporturilor. Conform unor date, China a reuşit să depăşească Germania, devenind cel mai mare exportator al lumii.
Presiunile internaţionale nu au găsit însă ascultare la guvernul chinez care a continuat să sfideze toate criticile văzându-şi liniştit de politica economică. Faptul că s-a ajuns într-un moment critc este relevat de ieşirile din ce în ce mai dese la rampă ale autorităţilor. După mai multe perindări prin presa oficială a unor lideri de nivel doi şi trei, a venit rândul nucleului dur. Astfel, Wen Jiabao, prim-ministrul Chinei, a acordat un interviu agenţiei de presă Xinhua. Aşa cum era de aşteptat, a respins acuzaţiile, susţinând că politica monetară practicată de ţara sa a avut un efect benefic şi că aceasta a reprezentat contribuţia Chinei la trecerea cu bine a actualei crize. De asemenea, a contraatacat acuzând comunitatea internaţională că se opune dezvoltării Chinei şi că impune arbitrar măsuri protecţioniste. Dacă acestea pot fi considerate declaraţii de complezenţă, mai interesante au fost temerile exprimate de Wen Jiabao în ceea ce priveşte inflaţia. Cu toate că s-a arătat îngrijorat de preţurile imobilelor din unele oraşe, a ţinut să precizeze că deocamdată inflaţia nu este o problemă. Evident, avem se-a face cu poziţia oficială. În realitate e greu de crezut că uriaşele credite acordate de băncile chineze şi banii creeaţi artificial de guvern vor conduce către altceva.
Marea realizare a economiei chineze este, fără doar şi poate, menţinerea creşterii economice şi, implicit, a stabilităţii sociale într-o perioadă cu accentuate influenţe negative. Partea goală a paharului este reprezentată de costul pe care l-au plătit şi de consecinţele acţiunilor de până acum. Cu toate că oficialii chinezi susţin contrariul, trebuie înţeles că toată creşterea Chinei s-a făcut pe spatele celorlalte state. Protecţionismul invocat şi criticat de Wen Jiabao îşi va face cu siguranţă apariţia în perioada următoare. Dacă pentru americani indulgenţa faţă de China este explicabilă, nu acelaşi lucru poate fi spus de europeni. Anul viitor va fi, în mod sigur, unul al marilor provocări pentru gigantul asiatic. Atât frământările interne cât şi hărţuielile externe se pot constitui în cauze ale unor probleme greu de rezolvat. Nu greşim nici dacă subliniem că, în ultimii ani, China a jucat cu spectrul problemelor radicale pe masă şi a reuşit să găsească soluţii, chiar dacă acestea, în unele cazuri, sfidează realitatea. Rămâne de văzut dacă dragonul va cădea sau îşi va continua zborul.
