Într-un sat, o vacă grasă,
Cum sunt vacile tâmpite,
Dar frumoasă şi lăptoasă,
S-a gândit să se mărite.
Boii, de la mic la mare
Au venit cu tot belşugul,
Toţi voiau să se însoare
Că-s deprinşi să tragă jugul.
Vaca, însă, ca o fată
Cu avere şi trusou
Îi respinge îngâmfată:
„Cum să mă mărit c-un bou?”
”E un cal prin curţi vecine,
Care pătimaş mă strânge,
El e genul meu, tip bine,
Armăsar sadea, pur-sânge!”
Vaca, tot făcându-i curte,
Îşi atinse idealul,
După tratative scurte
S-a căsătorit cu calul.
„Ah, ce şansă pe mireasă!”
Comenta în pom o cioară,
„El – aristocrat de rasă
Ea – o biată pierde-vară.”
Dar curând, ce tragedie!
Vaca se certă cu calul,
Pân’departe-n deal la vie,
S-auzea întreg scandalul.
În zadar, când stingea lampa,
Vaca-n fiecare noapte
Se plimba făcând pe vampa,
Cu ispitele-i de lapte.
Ba, mai mult, se întâmplase,
Ca jucând pe îndrăgostita,
Calul, furios, îi trase
2 palme cu copita!
Şi atunci, cu dezolare,
Vaca prinse a pricepe,
Cum că soţul ei mai are
Trei amante, toate iepe.
Asta-i prea de tot, îşi zise,
Îl dau dracului de cal.
Şi-ntr-o seară părăsise,
Domiciliul conjugal.
Slabă, galbenă, uscată,
De necazuri şi nevoi,
Vaca noastră, resemnată,
Se întoarse printre boi.
Dup-atâta chin şi jale
Vaca multe a-nvăţat,
Primul bou ieşit în cale
Îl acceptă de bărbat.
Nunta lor a fost vestită,
Că s-a dus prin văi ecoul:
„Ce pereche potrivită!
Vaca noastră şi cu boul.”
Ea comandă, el ascultă,
El cu munca, ea tapaj,
Este, fără vorbă multă,
Tipul clasic de menaj.
Totuşi, vaca prin păduri mai zăboveşte,
Uneori cu armăsarul
Dar,eu cred că-i calomnie
Măgăria ce ne-o spune.
Totul e, că-n căsnicie,
Treaba merge de minune,
Vaca poate, ştie satul,
Chiar şi grajdul să-l răstoarne.
Boul nu-i decât bărbatul,
Ca dovadă, poartă coarne.
Şi aşa, trec ani şi ani,
Şi precum am prins de ştire,
Au făcut şi trei juncani,
Şi trăiesc în fericire.
În povestea mea, de faţă
Nu e nici un lucru nou,
Pentru orişicare vacă
Soţul ideal e-un bou.