Mult aşteptatul derby teleormănean s-a disputat într-o atmosferă specifică unui meci de orgolii. Chiar dacă Turris este formată din jucători din afara oraşului, aceştia au luptat, pentru culorile clubului turnean, din primul până în ultimul minut. FCM-ul pornea cu şansa a doua, dar a reuşit să se descurce mai mult decât onorabil. Meciul a început printr-un joc de tatonare, fazele de poartă s-au lăsat aşteptate, abia în minutul 17 echipa Turris punand în pericol poarta adversă. Alexandrenii s-au mulţumit să contraatace şi să fragmenteze jocul prin faulturi, unele chiar la limita cartonaşului roşu. Jocul dur al fotbaliştilor de la FCM a fost susţinut de pe margine de tupeul băncii tehnice, care a reproşat arbitrului aproape orice decizie contra alexandrenilor.
Prima repriza a decurs în nota de dominare a gazdelor, acestea şi-au mai creat câteva ocazii de poartă, fără nici un rezultat pe tabela de marcaj. După pauză au apărut şi golurile, astfel că jocul a fost mult mai deschis. Oaspeţii au reuşit să deschidă scorul în min. 55 prin Alex Stanciu (jucător al turnenilor, împrumutat la FCM) printr-un şut de la 18 metri. Tot Stanciu a majorat avantajul oaspeţilor în min. 60, la o gafă uriaşă a portarului gazdelor, Mindileac. Turris a reuşit să revină şi a redus din diferenţă în min. 70, prin Giugiumica. iar egalarea a venit de la Zanfir, care a transformat un penalty în min. 79.
Peste 400 de spectatori au fost prezenţi în tribuna ( doar atât există, din păcate) stadionului Municipal din Turnu-Măgurele, dezamăgiţi de rezultat şi, mai ales, de jocul echipei turnene. Patronul turnenilor, Mihai Ionescu, s-a arătat foarte dezamăgit de rezultat şi joc, ameninţând cu măsuri drastice împotriva jucătorilor săi. După cum se ştie, la FCM Alexandria sunt câţiva jucători împrumutaţi de Turris, ei evoluând foarte bine împotriva formaţiei de care aparţin. Rezultatul este surprinzător, din toate punctele de vedere, pentru că nimeni nu credea că Turris se poate împiedica, pe teren propriu, de o formatie care luptă, an de an, doar pentru evitatarea retrogradării.