Vineri după-amiază, la Chiajna, într-un meci contând pentru etapă a 10- a diviziei C, Concordia II a terminat la egalitate, scor 1 - 1, cu Turris Turnu-Măgurele. Meciul a fost echilibrat, cu puține situații de gol la ambele porți.
Prima repriză s-a încheiat fără gol, astfel că spectacolul fotbalistic (atât cât a fost) a apărut după pauză. Primele au reușit să marcheze gazdele, în minutul 58, prin M.Ionescu. Replica turnenilor a fost promta, astfel că Giugiumica a egalat în minutul 75. Rezultatul este echitabil, cele două echipe fiind de valori egale.
Din păcate pentru Turris, acest egal este al patrulea în cele nouă meciuri disputate, astfel că, deși are o singură înfrângere, echipa se află pe locul trei. Până la sfârșitul turului, programul turnenilor este unul foarte ușor, echipa urmând să evolueze de trei ori pe teren propriu și doar o dată în deplasare. Sperăm ca Turris să obțină măcar trei victorii, care, coroborate cu jocul rezultatelor, să aducă echipa mai aproape de locul întâi.
Cealaltă echipă din Teleorman, FCM Alexandria, a produs surpriza etapei, reușind să câștige la Titu, scor 3 - 1, în fața echipei care se afla pe locul trei înaintea acestei etape.
Iată cum arată clasamentul, în partea superioară, după 10 etape, cu mențiunea că liderul, CS Buftea, va evolua sâmbătă în deplasare cu Sportul II Studențesc.
1. CS Buftea 20 p
2. Conpet Ploiești 17 p
3. Turris Turnu-Măgurele 16 p
4.Urban Titu 16 p