Am gasit pe net o poveste interesanta si instructiva. Un grup de oameni de ştiinţă au pus într-o cuşcă cinci maimuţe şi în mijlocul cuştii o scară, iar deasupra scării o legătură de banane. Când o maimuţă se urca pe scară să ia banane, oamenii de ştiinţă aruncau o galeată cu apă rece pe celelalte care rămâneau jos. După ceva timp, când o maimuţă încerca să urce scările, celelalte nu o lăsau să urce. După mai mult timp nici o maimuţă nu se mai suia pe scară, în ciuda tentaţiei bananelor.
Atunci, oamenii de ştiinţă au înlocuit o maimuţă. Primul lucru pe care l-a făcut aceasta a fost să se urce pe scară, dar a fost trasă înapoi de celelalte şi bătută. După câteva bătăi nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scară. A fost înlocuită o a două maimuţă şi s-a întâmplat acelaşi lucru. Prima maimuţă înlocuită a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat şi lucrurile s-au repetat. Al patrulea şi în fine al cincilea au fost schimbaţi. În final, oamenii de ştiinţă au rămas cu cinci maimuţe care, deşi nu primiseră niciodată o baie cu apă rece, continuau să lovească maimuţele care încercau să ajungă la banane.
Dacă ar fi fost posibil ca maimuţele să fie întrebate de ce îi băteau pe cei care încercau să se caţere pe scară, răspunsul ar fi fost: "Nu ştim. Lucrurile întotdeauna au fost aşa aici”
Scara maimuţelor - povestire cu morală
Citeşte şi
Comentarii (2)
Adaugă comentariu
Anonim deocamdata pe 07 Iulie 2013, 00:42
#2
\"morala\"
Am dori draga CRIS daca ai bunavointa si priceperea, sa ne spui si noua, care este morala acestei \\\"povesti interesante si instructive\\\" (literatura suplimentara - Esop (Aesopus)- 1001 Fabule)).
Anonim deocamdata pe 07 Iulie 2013, 00:36
#1
\"Avem dreptul sa stim adevarul, oul sau gaina \"
Prin acest \\\"comentariu\\\" as dori ca, cati mai multi dintre noi sa afle adevarul despre cine suntem, de unde venim si care ne este menirea pe acest pamant, si in acest univers. Pentru inceput va voi spune \\\"cine suntem\\\", cu alta ocazie va voi spune si celelalte doua adevaruri (de unde venim si care ne este menirea...)\\\"Ar trebui sa stim ca suntem una din cele 193 de specii de maimute, insa singura fara par si fara minte. De ce fara par? nu stie nimeni, ar trebui intrebati \\\"creatorii\\\", insa fara minte o stim cu totii mai mult sau mai putin, datorita educatiei fortate, manip**arii si experimentelor, ca in exemplul pe care tu, Cris, l-ai dat in acest articol. (vezi Desmond Morris - Maiuta goala).
Spune-ți părerea!