Miracolele care străbat sufletul unei națiuni apar, uneori, de unde te aștepți mai puțin. Un campionat de fotbal pentru tineret i-a făcut pe români să redescopere bucuria de avea o echipă națională și, pe mulți dintre ei, i-a făcut chiar să-și regăsească țara pe care au părăsit-o cu inima frântă. Această țara despre care nu mai credeau că poate să-i facă vreodată fericiți.
Echipa României a fost revelația Campionatului European Under 21, desfășurat în Italia, și a mobilizat în jurul său un entuziasm nemaiîntâlnit pentru această competiție. La semifinala de Bologna, naționala noastră a fost susținută din tribune de peste 15.000 de români, cei mai mulți din Diaspora.
Români plecați de acasă de zeci de ani, dar care, atunci când îi întrebi de unde sunt, îți spun Buzău, Maramureș, Râmnicu Vâlcea. Și abia apoi adaugă, cu un fel de resemnare: „Stabilit în Italia”. De zece, de douăzeci, de treizeci de ani.
Români cărora li s-au născut copiii prin alte țări și acum au găsit, în sfârșit, ocazia să le arate ce înseamnă patria lor: purtându-i pe umeri către tribune și vopsindu-le pe obraz tricolorul. Oameni cărora străinătatea le-a răpit și această bucurie simplă, de a-și duce copilul pe stadion la un meci al naționalei.
Când redescoperi toate aceste lucruri, cifrele afișate pe tabelele de marcaj nu te mai pot atinge. România a pierdut dramatic semifinala cu Germania, dar în tribune au fost 15.000 de români fericiți. Atât de fericiți încât 90 de minute li s-a părut prea puțin. Mulți dintre ei au mai stat încă pe atât în jurul stadionului, pentru a-i aștepta pe jucători la plecare și pentru a le spune că supărarea nu are ce căuta în această poveste: „Nu mai fiți triști, mă, dați-o dracului de supărare! Nu mai fiți triști, că ne-ați făcut fericiți!”.
Ce s-a întâmplat joi seară la Bologna nu mai ține doar de pasiunea pentru jocul de fotbal, ci de ceva mult mai profund și mai nobil. Am fost acolo și vă putem spune că așa arată cea mai frumoasă formă de patriotism: să-ți duci copilul la meci și să cântați imnul împreună; să fluturi steagul țării tale nu cu încrâncenare, ci cu zâmbetul pe buze; să fii cu ai tăi și să te simți acasă, chiar dacă ești departe.