Romgaz doreşte preluarea unui combinat de îngrăşăminte chimice de la InterAgro, în contul datoriilor pe care le are acest grup către producătorul de gaze, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Liviu Nistoran, preşedintele Consiliului de Administraţie al Romgaz.
‘Interagro (companie aflată în insolvenţă – n.r.), are mai multe combinate şi are o datorie mare la Romgaz, astfel că ne gândim că am putea recupera această datorie printr-o dare în plată a unui combinat de îngrăşăminte chimice, pentru că există asigurată piaţa de desfacere. Am trimis o notificare în acest sens administratorului judiciar al Interagro în urmă cu trei-patru săptămâni’, a spus Nistoran.
El a refuzat să spună care dintre combinate este în atenţia Romgaz, precizând că nu există încă un accept al administratorului judiciar al Interagro pentru a se publica această informaţie.
‘Nu avem până acum niciun buget şi nicio locaţie pe care să o avem în vedere pentru acest proiect. Adunarea Generală a Acţionarilor Romgaz a aprobat diversificarea produselor pe care Romgaz să le comercializeze şi alegem petrochimia, întrucât aşa am avea o valoare adăugat mult mai mare pentru gazul pe care îl extragem’, a continuat oficialul Romgaz.
Din tot grupul Interagro, doar combinatul Viromet Victoria mai funcţionează, Chem Gaz Slobozia şi Donau Chem Turnu Măgurele sunt în observaţie, iar celelalte trei combinate au fost declarate în faliment, au declarat pentru economica.net reprezentanţii Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), unul dintre administratorii judiciari ai grupului de firme InterAgro. Tabelul de creanţe şi planul de reorganizare al grupului de firme vor fi făcute publice în a doua jumătate a anului.