Cum se făceau schimbări în poliție
Un alt episod interesant este relatat de Iulian Ciorobescu, șef al IPJ Teleorman în mai 2012. ”În acea zi, fostul meu adjunct, Stănimir Emil, a venit la mine și mi-a solicitat să merg cu el deoarece Fișcuci (Marian Fișcuci – primul director al Tel Drum după privatizare, apoi director Proinvest, o altă firmă din cadrul grupului – n.r.) și Simionescu (Adrian Simionescu – fost parlamentar PSD de Teleorman – n.r.) vor să se întâlnească cu mine să purtăm o discuție.
Am fost de acord și am mers la Proinvest unde cei doi mi-au spus că se vor schimba lucrurile în țară, ei fiind implicați în campania electorală în calitate de membri PSD, mi-au sugerat să nu mai discut cu Nițulescu Teodor (fost lider al PSD Teleorman înainte de Liviu Dragnea – n.r.) și m-au întrebat dacă pot să îi ajut.
Eu le-am spus că nu doresc să fie implicată poliția în campania electorală. S-a încheiat discuția, iar la câteva zile am fost chemat de Petre Tobă (șeful Poliției Române la acea dată – n.r.) și schimbat din funcție. La acea vreme aveam funcția de șef al IPJ Teleorman. Domnul Tobă mi-a spus că nu are ce să îmi reproșeze, dar că trebuie să fac un pas în spate și am făcut un raport de schimbare a funcției, din motive personale, și am fost trecut pe funcția de șef al poliției Alexandria”, a declarat fostul șef al IPJ Teleorman, Iulian Ciorobescu, la DNA.