George Sofaru a realizat filmarea si este consilier judetean PSD si fiul primarul PSD din Valeni. Comentariile cititorilor scot la iveala adevarul. Nu credem ca un cioban se poate lupta cu baronii PSD. Cei care sunt impotriva lui Florea Popete nu sunt chiar asa de sfinti. Clic aici >> George Sofaru si tatal sau au bagat in spital un fost consilier.
„În fapt, la data de 20 martie a.c., în jurul orei 08:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din comuna Văleni, cu privire la faptul că două persoane l-au amenințat cu săvârșirea de infracțiuni și i-au distrus geamurile laterale ale autoturismului.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Dăneasa, care au stabilit faptul că, la data de 20 martie 2023, un bărbat, în vârstă de 52 de ani și un minor, în vârstă de 14 ani, ambii din comuna Văleni, județul Olt, în timp ce se aflau pe un teren agricol, situat în extravilanul localității, ar fi adresat amenințări cu săvârșirea de infracțiuni unui bărbat, în vârstă de 35 de ani, din aceeași localitate, distrugându-i și geamurile laterale ale autoturismului”, se arată într-un comunicat al Poliției.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și distrugere, fiind continuate cercetările în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale.
În urma probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz, pe numele bărbatului în vârstă de 52 de ani a fost emisă, ieri, o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca, azi, acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, cu propuneri legale.
„Sunt niște indivizi, niște ciobani, cu care eu și alți fermieri avem divergențe de ani de zile, nu de acum. Problema lor este că nu le acceptăm sa-si pasca oile pe culturile noastre și faptul că am angajat o firmă de pază care să ne apere culturile lor nu le-a convenit. I-a enervat la culme. Eram să-mi analizez culturile, să constat daunele pe care ei le-au săvârșit asupra culturilor mele, am fost urmărit cu tractorul, mi s-a ținut calea, s-au dat jos din tractor, tatăl și fiul, fiul minor, și cu o bâtă mi-au spart geamurile la mașină”, a relatat George Șofaru, pentru „Adevărul”.
La postarea de mai jos, comentariile cititorilor spun adevarul.