Curtea de Conturi a auditat APM Teleorman si GNM Teleorman in privinta SC DONAU CHEM SRL! Concluziile sint dezastruoase: s-au inchis ochii din incompetenta, indolenta si intesese meschine! Citam:

26 August 2023, 21:50 | 2376 vizualizări | 9 comentarii
Car Universal
Cenusa

Au existat situații în care agențiile județene de protecția mediului au emis autorizații de
mediu unor operatori economici care nu îndeplineau condițiile legale. De exemplu, la
solicitarea DONAU CHEM SRL, autoritățile publice pentru protecția mediului au emis un aviz de
mediu (2007) care conținea un program de conformare. Prin acesta, s-a stabilit că societatea
comercială de mai sus avea obligația de refacere a calității mediului în zona de impact a
Depozitului de cenușă de pirită din Turnu Măgurele.

Astfel, DONAU CHEM SRL se obliga să vândă cenușa de pirită depozitată și ulterior să
ecologizeze haldele de cenușă de pirită care au fost eliberate de deșeuri, până la anumite
termene/fiecare haldă. În plus, operatorul economic avea obligația să construiască un nou depozit,
după obținerea unui alt acord de mediu. În același an, ARPM Pitești i-a emis și o autorizație
integrată de mediu (AIM) din care reieșea că în depozitul respectiv se afla o cantitate de 1.000.000
tone de deșeuri. Acest depozit fusese inclus în Anexa nr 5 la HG nr 349/2005 privind depozitarea
deșeurilor, având termen de sistare/încetarea depozitării la 31.12.2006.

Echipa de audit a reținut faptul că autoritatea publică pentru protecția mediului nu
întocmise niciun document din care să reiasă că a verificat modul în care societatea
comercială a respectat măsurile de închidere a depozitului.

În anul 2014, DONAU CHEM SRL a solicitat emiterea unei alte autorizații integrate de mediu
(AIM nr 1/03.03.2014), cu toate că termenul stabilit pentru închiderea acestui depozit nu
fusese respectat.
Noul act de reglementare a activității depozitului nu mai prevedea, în secțiunea specifică,
obligații și un termen de închidere a depozitului de cenușă de pirită ci conținea o simplă
precizare (notă) că titularul activității are obligația eliminării cenușei de pirită și carbonatului de
calciu de pe amplasament precum și să amenajeze/ecologizeze zonele afectate. Cantitatea
depozitată era de 602.894 tone.

În anul 2020, DONAU CHEM SRL a informat Comisariatul Județean Teleorman (GNM) cu
privire la faptul că nu poate întocmi un calendar de închidere a depozitului, din motive legate
de insuficienta cerere în actele de comerț cu cenușa de pirită, prelungindu-și contractul comercial
(vânzare) până în 2024.

În anul 2021 însă, DONAU CHEM SRL a intrat în faliment, după ce fusese supus unei
proceduri de insolvență încă din anul 2017. În timpul insolvenței, nu s-au stabilit obligațiile de
mediu ce derivau din activitatea desfășurată.

Abia în 2021, APM a solicitat lichidatorului judiciar realizarea unui Raport privind situația de
referință a amplasamentului, care să fie utilizat pentru adoptarea unor măsuri prin care acesta să
nu mai prezinte un risc semnificativ pentru sănătatea populației și pentru mediu.
Echipa de audit a mai reținut și faptul că în aprilie 2022, în timpul acțiunii noastre, GNM a efectuat
un control însă cantitățile prezentate în actul de control nu corespund cu cantitățile prezentate de
către lichidator.

Echipa de audit a solicitat autorității publice de protecția mediului să argumenteze acordarea unei
noi AIM, în condițiile în care depozitul neconform nu fusese închis iar explicațiile primite au avut
ca fundament motivarea necunoașterii situației și documentelor (avizarea și autorizarea din 2007
au fost efectuate de către Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești, care s-a desființat
și a fost înlocuită cu Agenția pentru Protecția Mediului Teleorman).

APM Teleorman a revizuit
însă în anul 2012 actele pe care susține că nu le cunoștea. Mai mult, la sfîrșitul anului 2013,
când era prevăzut ultimul termen de închidere a ultimei halde, structura centrală a
autorității publice pentru protecția mediului (ANPM) a transmis societății comerciale o
adresă (nr. 1/4072/16.12.2013) prin care constată că măsura de închidere a depozitului “nu
mai este operantă”, în sensul că operatorul economic deja s-a achitat de obligațiile asumate
și nu mai există riscul ca deșeurile să nu fie epuizate (prin vânzare).

Potrivit punctului de vedere exprimat prin Nota de relații pe care am solicitat-o semnatarului
adresei de mai sus, care ne-a comunicat că respectivul document nu putea modifica, prin conținutul
său, obligațiile de mediu asumate de către DONAU CHEM SRL astfel că responsabilitatea emiterii
noii AIM incomplete revine exclusiv APM Teleorman. Aceasta din urmă susține, pe de altă parte,
că adresa de exonerare pe care DONAU CHEM SRL a primit-o de la autoritatea superioară de
protecția mediului a avut impact asupra modului de emitere a noii AIM.

În concluzie, auditorii au reținut că noua AIM emisă în 2014 pentru DONAU CHEM SRL nu mai
impune niciun termen pentru închiderea depozitului neconform și nici nu mai avea o valabilitate
prestabilită, aceasta necesitând doar vizarea anuală. Astfel, arătăm că închiderea depozitului nu
mai poate fi impusă și urmărită iar măsurile pe care societatea comercială și le-a asumat
prin avizul și autorizația de mediu emise în 2007 nu au fost realizate până la data acțiunii
noastre.

Cu toate că au existat controale/inspecții/vizite la amplasamentul în care se află depozitul de cenușă
de pirită, DONAU CHEM SRL nu a fost sancționată, desi prevederile legale vizau
suspendarea activității acesteia până la conformarea cu obligațiile de închidere și ecologizare
asumate.
Cu toate că măsurile stabilite în sarcina operatorului economic, prin acordul și autorizația de mediu
emise în 2007, nu au fost îndeplinite, autoritatea publică pentru protecția mediului a emis totuși o
nouă autorizație integrată de mediu (AIM 1/2014), care nici nu mai conține obligațiile de mediu
referitoare la închiderea depozitului de cenușă de pirită și ecologizarea terenului.

Anexa nr. 1 a)
Reamintim, pentru exemplificarea celor de mai sus, situația de la nivelul județului Teleorman,
unde operatorul DONAU CHEM SRL nu a fost sancționat pentru neconformarea cu măsurile din
actele de reglementare deținute. Garda Națională de Mediu ar fi trebuit să formuleze
propuneri către APM Teleorman cu privire la autorizația de mediu a acestui operator, care
nu și-a îndeplinit obligațiile asumate și a generat o situație de neconformare din categoria
celor ce stau la baza Cauzei nr. 2012-2007, referitoare la situația depozitelor neconforme
clasa "b" din zona urbana care urmau să sisteze depozitarea etapizat până în 2009.
Auditorii au constatat că există o practică a unor comisariate județene ale GNM de a nu
sancționa, cu consecvență și cu eficacitate, faptele de nerespectare a prevederilor legale incidente,
în acord cu scopul acțiunilor de inspecție și control privind protecția mediului.

In fine in anul 2022 s-a trezit si statul roman!
Principalii vizati; fostul directorul executiv APM Teleorman, sefa serviciului Reglementari din cadrul APM Teleorman, comisara sefa GNM Teleorman, comisarul a carui nevasta era angajata a holdingului InterAgro , care vor da declaratii (la DNA) si nu note de relatii sau explicative , ca pina acum! Precum si toti cei, care au stiut si au tacut!

De la sursa

Citeşte şi
Comentarii (9) Adaugă comentariu
Acid clorhidric pe 29 August 2023, 17:42
#9
Corupția de la Mediu e de nota zece plus!
Se fac controale la comanda Danei Banu, care știe pe cine unde să trimită, sa fie bine, sa nu fie rău! Că în cazul Sc Donau Chem Srl! 10 ani a fost bine, cu eludarea adevărului,in al 11 lea a ieșit adevărul la suprafață că untdelemnul! Dacă aia de la finanțe au firme de contabilitate, ca Eugen NIcolae,sauFlorin Tunaru de la Curtea de Conturi, ăștia de la mediu lucrează la negru, chiar la servici! Trebuie microfoane și flagrant delict și pus cosu pe e!!!i#puscarietehalesc
PNL Teleorman pe 29 August 2023, 10:24
#8
Pentru un Teleorman mai c*rat!
Ecuație:(apm+gnm+psd) Teleorman= pușcărie! Ecuație fara necunoscute, ecuație rezolvată!
Star pe 28 August 2023, 12:52
#7
Dacă ar vorbi Nicolaie ?
Ceva este putred la c*rtea de conturi .Florin Tunaru a vândut prin firma fratelui îngrășăminte de la Nicolaie,fratele și cumnata angajați la finanțe Alexandria cu diplome false .Florin pleacă de la ANAF auditor la c*rtea de conturi și verifica donau chem .cine o fi fost in control ?Maican,Matei,Dragodan?DNAul de la ei trebuie sa plece și se va afla toată corupția din Teleorman .
Lilian pe 27 August 2023, 17:18
#6
Skiduri gpl proprietatea sef mediu
Fostul director executiv al apm teleorman are salba de skiduri gpl pe șoseaua de centură a orașului Roșiorii de Vede ( pe Oltului, lîngă rusanescu com etc.)are și la tara pe la Lada SLavesti! Ce nu are: sint autorizațiile, nici de mediu nu are! Dar dacă a fost în sistem nici nu ii trebuie! Și mai mare și nepoata comisar de mediu! La familia gpl!
Ion tradafir pe 27 August 2023, 16:31
#5
Teleorman exemplu negativ pe țară!
Mai rar așa ceva, citi raportul c*rții de conturi indicat că sursa, făcut pentru mediul din toată țara! Singurele date că exemplu negativ sint apm teleorman și gnm Teleorman!!! Pe pagini întregi se descrie modul cum au acționat acești infractori în apărarea miliardarului Niculae! Zici că erau angajați la combinat și detașați la apm și gnm Teleorman! Dehhh, mielul blind suge de la doua oi, dar cînd se lăcomește trebuie belit!
Betty Turcu pe 27 August 2023, 13:34
#4
Mediu nesănătos la cap?
Ăștia de la mediu au băgat cenușă de pirită sub preș și aia de la Curtea de Conturi le-a scuturat covorul in apa! DNA-ul e cel mai in măsură să facă c*rățenie! Curățenie generală, cu duba, cu girofaruri, cu cătușe, bulău și toate cele! La multi ani cu executare pentru corupții de la mediu, spagari și cu bășini in cap!!!
Stan stefanescu pe 27 August 2023, 10:19
#3
Pușcărie !
Normal și legal este ca cei care l-au ajutat pe Domnul președinte Niculae sa fenteze legea, sa stea la pușcărie, căci nu au apărat legea și nici interesul statului, nici bine general ci interesele pecuniare ale unui privat! Rușine oameni de paie, care sunteți! Pedeapsa maximă vă doresc turnenii și teleormănenii!
Bădică Marcel pe 26 August 2023, 22:55
#2
Să fiți voi sănătoși!
Combinatul are autorizație de mediu pina la anul in 2024, nu i-a retras-o nici agenția, nici garda Au mîncat rahat la MInisterul mediului și au crezut că le tine, dar se pare că îi înfundă Curtea de Conturi! Și ce specialiști de mediu se credeau, nu mai era loc de logoreea lor, dar se pare că economiștii e mai tari că ei!!!
Vily Tinsina pe 26 August 2023, 22:38
#1
A la guerre, comme a la guerre!
Madam Banu a primit un sut in poponeata, exact de la cine nu se astepta: Florinel Tunaru-vicepresedintele Curtii de Conturi, caruia i-a angajat nepotul la GNM Teleorman pe post de telefonist si pe care l-a promovat comisar!Ea e fata buna, si-a pus dosul la bataie pentru: partid, oras si combinat si acum cind e la ananghie,asta in loc sa ii dea o mina de ajutor, o ingroapa in cenusa cu pirita! Bine ca e rosie, deci e camuflata perfect. Ha-ha-haaaaaaaaa…. a cazut de fraiera!
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.