Dosarul Teldrum s-a fasait ca basinelele lui Dragnea! Posibil ca dosarul sa fi fost optimizat de Coldea

14 August 2024, 21:30 | 1601 vizualizări | 6 comentarii
Car Universal
Pitis

Conform deciziei instanţei, Petre Pitiş a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare, iar Mircea Vişan a primit doi ani cu suspendare, ambii fiind obligaţi să efectueze muncă în folosul comunităţii.

Un al treilea director de la Tel Drum, Florea Neda, a fost achitat, după ce la instanţa de fond primise tot o condamnare cu suspendare.

În acelaşi dosar, Ion Florian, reprezentant al firmei WFA Impex SRL, a fost condamnat la trei ani cu suspendare.

De asemenea, compania Tel Drum a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 24.000 lei (de zece ori mai puţin decât primise la Tribunalul Bucureşti), dispoziţii aplicate şi în cazul firmei WFA Impex SRL. Ambele firme au interdicţia de a participa la proceduri de achiziţii publice pe o perioadă de 2 ani.

CAB a admis acţiunea civilă exercitată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi a dispus obligarea în solidar a celor condamnaţi şi a celor două firme la plata prejudiciului de 4.849.375 lei.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată într-un dosar separat privind compania Tel Drum, pentru fraude în contractele finanţate din fonduri publice (naţionale şi europene).

https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000798317&id_inst=2

Citeşte şi
Comentarii (6) Adaugă comentariu
valy pe 23 August 2024, 22:08
#6
Bravo,Dragnea!
Fura cat poti de mult,ca ai de unde.Suntem multi prosti,asa ca lasa-ne in c*ru gol
Emy pe 16 August 2024, 20:56
#5
Politician de mină a doua.
Liviu Dragnea putea și trebuia să fie președintele României dar nu a avut mintea necesară și a trădat ca cel mai fraier bombonar de giuvarasti și Teleorman .persoana trădată a fost generalul Coldea. Și statul paralel,Dar Șiel a fost prostit și trădat de de prostul lui de fiu. Stefanut și de un escroc de Buc*rești Puiu dragne de la giuvarasti .Acest personaj l-a mințit cel mai mult ca la pergasus. Care nu a realizat drumul Alexandria -Turnu Măgurele .
Sabina pe 16 August 2024, 09:30
#4
Pana si speranta e bolnava rau
Le-ati platit,platiti si o sa le mai platiti mult timp acestor lichele si hoti,toate aceste dezmaturi si distractii extrem de costisitoare.Daca votul vostru va fi dat tot pentru aceasta categorie de politicieni ce au facut praf o tara,de zeci de ani,cu siguranta veti da socoteala generatiilor viitoare,copiilor si nepotilor vostri.Daca unii dintre voi nu au copiii sau nepotii aproape ori nu au deloc,asta nu va da dreptul sa fiti ignoranti si nepasatori cu ceea ce se petrece in jurul vostru.
Teo pe 15 August 2024, 11:10
#3
Deh,actiuni la purtator
Asa,si,sub alta denumire,cu acelasi elan la furat,treaba merge mai departe,nu?Bai,oameni,ce dracu tara mai e si asta?Si ne mai miram in fecare zi ca suntem priviti ca niste hoti in intreaga Europa si in lume.Baietii astia din imagine si-au indesat bine bancnotele in saci,multi dintre saculeti bine investiti,repartizati,impartiti cu grija si trecuti prin alte loc*ri si tari,iar minunata noastra justitie a pus din nou batista pe tambal.Si noi inca mai asteptam dreptatea de la mafiotii astia din justitie.
Gibuilsaf pe 14 August 2024, 22:56
#2
Adevăr
Nu au au fost. De vină conducera teldrum ci Liviu Dragnea. Cin și-a adus în Teleorman pe prostii de înaltă clasă. Puiu dragne. De la gratia și pe prostul,dobitoc și crețin stefandragnea,fiul său,care-a l-au futut în gură, și l-au dezinformat .Doua persoane. Emil Lungu și o persoană de la fermă salcia director sau doctor l-au avertizat pe Livache ca cei doi alături de Petre pene. De la Teldrum. Îl prostesc și dezinformează pe Livache (Dragnea ) .vina principală este a lui Dragnea deorece i-a crezut pe cei doi,în special pe Emil Lungu (mare prost acest Liviu Dragnea,putea să fie președintele României acuma )
ilie pe 14 August 2024, 21:35
#1
plata
Dragnea trebuie sa plateasca ptr. toate manariile facute, nu numai de Teldrum....
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.