DNA a emis mandat de aducere pe numele senatorului Eugen Pîrvulescu
Ar fi vizat de instigare la cumpărare de influență, Un procuror de la Secția I - Fapte de corupție din DNA ar fi emis un mandat de aducere pe numele fostului senator senatorului ex-liberal Eugen Pârvulescu, care între timp ar fi fost preluat de către ofițeri pentru conducerea la sediul instituției.
Este de menționat că senatorul Eugen Pîrvulescu a plecat din PNL la începutul săptămânii nemulțumit că nu mai prinde lista de parlamentari și a trecut „în barca„ lui Mircea Geoană.
Anterior senatorul Pîrvulescu a fost deferit justiției de către anchetatorii DNA pentru o altă faptă de corupție.
Senatorul Eugen Pîrvulescu este suspectat de DNA de instigare la cumpărare de influenţă într-un dosar de corupţie privind eliberarea unui certificat ORNISS, potrivit surselor G4Media.
La DNA a fost adus în același dosar și Gheorghe Florea, care ar fi membru al Masoneriei. În 2018, Newsweek a scris despre legăturile pe care acesta le-ar avea cu Rusia.
Gheorghe Florea a fost anchetat și în dosarul deschis în 2008 în care primarul orașului Voluntari Florentin Pandele a fost anchetat în legătura cu construcția ilegală a unui complex imobiliar, însă în final a fost achitat.
Parca ia dat si la PRO TV.
Pe bani grei...,de aici a avut pt șpagă, 60 000 euro de dat șpagă era nimic pt el.
Mamăăăă, pe cine votam frate? Hoții dracului!