Erau niște mașini pe care le abandonai pe marginea drumului atunci când se defectau sau trebuia să le schimbi pneurile. Nu se merita să le pui un set de pneuri nou sau să le repari pentru că un set de pneuri noi și/sau depanarea (towing), timpul și expertiza mecanicului costa mai mult decât valoarea mașinii după vre’un an, doi de folosință.
Băi toți ăștia indignații care faceți gâlci că cele spuse în cest video ar fi falsități, ia citiți voi aici și vă educați puțin dacă nu vreți să rămâneți niște mitocani în sfera gargarelor născocite de către nostalgicii bolșevismului: Pacepa discuta despre asta prin anii ‘80 când Renault 12 nu se mai fabrica și producția Dacia 1300/1310 era în plină desfășurare fiind oferite la export la preț de fier vechi.
Prin anii ‘80 puteai cumpăra o Dacia 1310 nouă în țiplă în Montreal cu vre’o CDA-$2500. Și în prețul ăsta intra și logistica, și taxele de import, și profitul dealer’ului. Lada rusească era cam la CDA-$3000. Erau niște mașini pe care le abandonai pe marginea drumului atunci când se defectau sau trebuia să le schimbi pneurile. Nu se merita să le pui un set de pneuri nou sau să le repari pentru că un set de pneuri noi și/sau depanarea (towing), timpul și expertiza mecanicului costa mai mult decât valoarea mașinii după vre’un an, doi de folosință.
Totodată, UAP nu a avut nici dealeri, nici suport post marketing și reprezentanța lor era doar la nivel birocratic interstatal. La Montreal a existat pe atunci un singur dealer Renault (care a închis ușile pela începutul anilor ‘90) și Dacia/UAP a vândut un număr mic de exemplare Dacia prin ei doar în a doua jumătate a anilor ‘80.
Renault a vândut foatre puține mașini, dar nu modelul 12. Nici Renault nu a avut succes și au dispărut fără urmă de pe piața Nord Americană. Singurele automobile europene care au rezistat pe piața Nord Americană sunt mărcile germane Mercedes, BMW, VW și Audi, și mărcile britanice Jaguar și Land Rover.
FIAT a intrat mai recent pe piața Americană datorită achizitionării acesteia de către grupul Dailmer - Chrysler. In rest: pauză ! Dacia sa vândut într’un număr foarte limitat pe continentul Nord American doar în Canada și doar în Montreal provincia Quebec. “Americanele” nu s’au vândut niciodată în SUA. Doar Cuba și ceva țări sub regimuri comuniste din America latină au importat Dacia și Aro în anii ‘70, ‘80. Gargara asta că Dacia și Aro ar fi fost importate de către Americani (SUA) este o mare minciună. Nu ar fi dat nimeni în America nici o banknotă de cinci dolari pe tinichelele alea când ar fi putut cumpăra o mașină uzată de producție occidentală care era net superioară la același preț.
Atunci au intrat pe piața americană japonezele Honda, Mazda, Toyota și Mitsubishi care erau niște mașini ieftine și care funcționau fără să necesite reparații majore și foarte puțină întreținere până nu mai rămânea mai nimic din caroserie. Alea aveau valoare datorită că erau extrem de fiabile și dădeau un randament bun chiar după ani și ani de folosință. Se terminau de ramolit și ruginit caroseriile, dar motorul și tot ce ține de lanțul cinetic al mașinii funcționa la perfecție după ani și ani de folosință și sute de mii de mile la bord.
Americanele GM, Ford și Chrysler oferea mașini de lux mari și mașini de performanță cu un comfort extraordinar și o tăblărie ca de tanc care rezista decenii, dar prețui corespunzătoare, motoare enorme cu un consum mare și puțin cam defectoase în comparație cu japonezele. Dacia (Montreal și America latină) și ARO (doar în America latină), niște tinichele, la acel moment depășite tehnologic, nu plecau nici din parcare la dealer fără să le pice măcar o planetară.
Ce am produs noi în România comunistă a fost în cel mai bun caz doar rebut și de regulă gunoi. Pe români îi costa mai mult materia primă și energia să producă rebutul pe care apoi î’l vindea la export, în cel mai bun caz la preț de materie primă. Munca era muncă de sclavi pe care regimul totalitar Ceaușescu îi ținea captivi ca pe niște deținuți, flămânzi și la un grad de subnutriție ingrozitor, în frig și pe întunerec. În 1982 economia românească intrase deja într’o fază de totală insustenabilitate și prin 1987 aceasta devenise și ireversibilă, indiferent dacă s’ar fi făcut eforturi de reabilitare.
Ceea ce sa întâmplat după 1989 dovedește acest fapt, dar dezastrul produs a fost extraponderal accentuat datorită ticăloșiei clasei politice și a birocrației rămasă la putere să menajeze bunurile de obște ca fabrici, uzine, exploatare a resurselor naturale și agricultura cooperativă încă aflatre în patrimoniul statului imediat după evenimentele din Decembrie 1989. Dar, așa ca la noi la români, nu sa făcut altceva decât să se trecă la jaf și la privatizări ilicite în loc să se treacă gradual la un proces de adaptare la economia de piață liberă și la o privatizare controlată și supraveghiată de lege.
Problema a fost că de la politicieni și cei din structurile instituțiilor de stat și până la cadrele de conducere a întreprinderilor și a unităților comerciale, toți au fost niște corupți care s’au pus pe jaf începând cu data de 1 Ianuarie, 1990, iar fenomenul acesta nu sa orprit nici până astăzi in 14 Iulie, 2019. Hai, baftă și mai căutați și adevărul, chiar dacă de multe ori doare !!!! PS: Cele mai bune automobile produse vreodată pe Terra din toate punctele de vedere, vorbim de nivel tehnologic al anilor ‘80, fiabilitate, rezistență, comfort și lux împreună la pachet, au fost modelele W114, W123, W124 și în final W201 a mărcii Vest germane Mercedes Benz.
Ce au produs ei începând cu anii ‘90 și până în prezent nu se va putea clasifica la acelaș calibru. Anii ‘70 și ‘80 au fost anii de glorie ai mărcii Mercedes Benz. După Mercedes Benz au fost modelele de vârf Americane ca cele oferite de Cadillac, Buick și Oldsmobile de la grupul GM, Lincoln și Mercury de la grupul Ford și modelele de vârf din grupul Chrysler. Acestea sunt prea numeroase ca să le menționez aici pe categorii precum limousine versus coupe versus performance muscle car.
Acum înțelegeți de ce Dacia și alte tinichele nu au avut absolut nici o șansă pe piața automobilelor In America????? În special atunci când (prin anii ‘70) Japonezii au invadat America cu automobile foarte ieftine, foarte economice la întreținere și de o calitate excepțională !!!! În anii ‘80 puteai cumpăra o Japoneză de lux (Honda Accord) nouă din dealer extrem de economică la consum cu vre’o CDA-$4000 / US-$3100 (Honda Civic era cam la CDA-$3300 / US-$2800) și te ținea fără reparații majore și întreținere neglijabilă peste zece ani chiar dacă după vre’o cinci ierni dădea rugina cam bine în caroserie, ori cumpărai o Dacia (numai în Canada) la CDA-$2500 și te chinuiai cu ea la schimbat planetare și căcaturi apoi o aruncai la gunoi în maximum doi ani de la cumpărare, da?
Pe unde mai pui că la sarea care se pune pe carosabil iarna în Montreal (și toată zona de Est de la Ontario la Atlantic) făcea din caroseria Dacia un ciur plin de găuri în doar vre’o trei, maximum patru ierni, bineînțeles dacă o mai folosea careva mai mult de vre’o doi ani.
Eu am văzut Dacia 1310 la un român undeva în Ontario care avea vre’o 34 mii km la bord fiind folosită mai puțin de un an jumătate de la cumpărare și apoi parcată din lipsă de piese și era o epavă plină de găuri de rugină peste tot. Americanele folosite vre’o zece ani și apoi parcate pe după șuri pe la ferme, au tăblăria încă decentă după 40 de ani de la data fabricației. Nu se pot compara !
Eu am un Odlsmobile Regecy 98 fabricat în 1980 care nu are nici o gaură de rugină cu toate că nu a fost revopsită niciodată de când a ieșit din fabrică și încă o folosesc și astăzi din când în când, când am chef să’mi reamintesc de zilele bune de odinioară. Și a stat parcată afară cam tot acest timp. Puțin a văzut garajul prin anii ‘80 când a fost mai nouă, în rest a stat sub cerul liber și a luată bătaie si de gridină de nenumărate ori, dar nu are nici un ghionț. Tablă de tanc. E spălată de soare și se vede că au trecut multe primăveri peste ea, dar încă merge și pe interstate/autostradă zici că plutește prin aer la 75 mi/h (120 km/h) cât de silențios merge. Astea noi de acum te scutură și sunt mult mai gălăgioase și prea multe electronice care atunci când bolunzesc stai și te uiți la ea ori î’ți seacă buzunarele la garaj.