T.Nițulescu, hărțuit la fiecare pas de cățeii lui Dragnea.

26 Noiembrie 2011, 00:03 | 2067 vizualizări | 10 comentarii
Car Universal
Prefectura Teleorman, ghimpele din coasta lui Dragnea

Disperarea lui Dragnea a ajuns la cota de avarie, acesta făcând tot posibilul pentru a-l exaspera pe Nițulescu, poate, poate, enervat peste măsură, acesta din urmă are o ieșire, care să fie dovada unui comportament abuziv. Jupânul a dat ordin tuturor cateilor dumnealui  din Alexandria să-l hărțuiască pe Prefect, până  cand acesta cedează, numai că aceștia nu au reușit nimic până acum, chiar dacă l-au urmărit peste tot pe Nitulescu. Jupânul s-a supărat și a certat-o până și pe Luiza Abu-Salem, care nu a scos maximum de la Nițulescu, atunci  când l-a prins în Prefectură. Luiza i-a spus lui Dragnea că a fost peste tot unde auzea că este Nițulescu. Dragnea i-a reproșat și i-a zis ca, de acum încolo, să-l urmărească pe Nitulescu și la WC.

Cățeii au trecut la operațiunea "Nitulescu pas cu pas" și-l "supraveghează" până și acasă. Ca Prefectul să le "tragă o înjurătură", oamenii jupânului recurg la tot felul de scenarii. Camuflați într-o Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare B-81-JXW, reporterii de la Teldrum TV s-au postat lângă blocul unde locuiește Nițulescu. Doi angajați ai Primăriei Alexandria au încercat să incite trecătorii la violență, ca să scoată un material bun. "Urmăritorii" nu au avut noroc, fiind nevoiți să plece, când și-au dat seama că a fost anunțată Poliția.

Reporterii Teldrum TV au trecut, demult, dincolo de prevederile codului deontologic al jurnalistului, putând fi acuzați de hârțuire, stipulată în codul penal, la art. 208. Legea spune că: "fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă”. Până aici s-a ajuns cu provocarea lui Nițulescu, ca acesta să-i jigneasca și să poată fi arătat țării.

Din păcate pentru Dragnea, T.Nițulescu nu cedează, din contră, îndârjirea lui Dragnea l-a făcut mai puternic. Pâra la Bucuresti, ultima soluția a lui Dragnea, este o acțiune ridicolă. Dragnea a impus unui parlamentar PSD ca acesta să solicite prezența lui T.Nițulescu în Parlament, să aducă lămuriri în privința acuzațiilor lui Dragnea. Evident că este o acțiune a unui looser, pentru că Parlamentul nu are rol de control a Instituției Prefectului. Posturile mogulesti au prezentat materiale, realizate de Teldrum TV, despre "abuzurile" Prefectului, însă nimic nu este credibil.

Supărarea jupânului este justificată, pentru că acum, când Dragnea "rezolva" probleme de nivel național, s-a găsit cineva în Teleorman care să-i impună să respecte legea!

Citeşte şi
Comentarii (10) Adaugă comentariu
ovidiu pe 20 Ianuarie 2012, 08:24
#10
abu salem
Omul care a scris articolul are mare dreptate. Maestra de renume mondial, LUIZIA ABU SALAM HOREA SOCARES, cu o vasta cultura, citita, virgina in ale jurnalismului si-a facut bine treaba si a ascultat de ordinele marelui conducator de tr iubit Dracnea si l-a urmarit pe nitulescul si la wc. Din surse interne s-a constatat ca nu numai ca l-a urmarit pe nitulescul si la wc, mai mult, chiar i-a scuturat-o. Tot din surse interne se zvoneste ca stie bine sa faca acest lucru
gogutzu pe 29 Noiembrie 2011, 16:41
#9
pentru miki
lasa ca o sa raspunda si nitulescu pentru ceea ce a facut, nu mai e mult. e corect scris mikisor? sau trebuie tradus si in chineza? grin
eu...tu...el...ea... pe 28 Noiembrie 2011, 19:39
#8
nu-i inteleg pe unii...
Scrie-ti pe google : -T.Nitulesc prefect- si prima sau doua pagina care se deschide reproduce un articol foarte documentat din Jurnalul National cu toate documentele reproduse foto care arata cine este acest \\\"Fat-Frumos\\\" cu frunte ingusta (T.Nitulescu).Cititi si inchinati-va!O sa vedeti ce fel de om este \\\"marele justitiar\\\"(...sa mori tu...?)adica T.Nitulescu asta...Ma intreb daca cei ce scriu rahaturile astea in rahatul asta de site,nu sunt cumva platiti din buzunarul multi miliardarului Nitulescu...Nu stiu,ma intreb doar...
gigi pe 28 Noiembrie 2011, 08:57
#7
prefectul
Pai nu Nitulescu spunea acum cativa ani \\\"sa le furam si zaharul din ceai\\\" question Acum te pomenesti ca din senin l-a lovit cinstea si corectitudinea !?! Hai sa fim seriosi,toti sunt o apa si-un pamant !
floarea pe 28 Noiembrie 2011, 08:46
#6
pentru eu
Consider ca te exprimi subuman! Respecta-te mai intai pe tine. Nu are nici o importanta culoarea politica.......decat bunul simt si buna crestere.
adi pe 27 Noiembrie 2011, 02:45
#5
teldrum tv?
ce post e asta? unde se prinde?
LoveMan pe 26 Noiembrie 2011, 17:06
#4
Poveste de Dragoste...
Luiza Abu Salem este indragostita lulea de Nitzulescu...Dragnea este gelos, a gasit chilotzii lui Nitzulescu sub perna ei...Este atat de simplu...Luiza+Theo=LOVE, sa faca plici Dragnea...
eu pe 26 Noiembrie 2011, 13:09
#3
sa va dau
sa va dau la m.... de pupinc*risti ai lui nitulescu.\\nauzi ca este singurul care respecta legea ha ha ha.\\ntocmai el tata al hotilor\\n
miki pe 26 Noiembrie 2011, 11:29
#2
pt analfabetul de mai jos
Intai sa inveti sa scrii, apoi sa il ataci pe Nitulescu. Vad ca asta e conceptia omului prost, strica Nitulescu ca le-a blocat bugetele, nu j**urile psd-iste ca au furat pana nu au mai putut. Hai PA !
eu pe 26 Noiembrie 2011, 09:04
#1
pt \"jurnalistii acestui site\"
sunteti la fel de nebuni ca nitulescu pe care il aparti in frenezie.la ce se intampla in judet in aceasta perioada, in locul vostru nici nu ia-si pronunta numele.
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.