Dunărea Turris Turnu-Măgurele, echipa de fotbal cu care orașul de la Dunăre se mândrea, și-a dat obștescul sfârșit. Echipa s-a retras din campionat și va fi retrogradată, patronul Mihai Ionescu anunțând miercuri, la o zi după înfrângerea de la Alexandria (1-4 cu FCM), această decizie. Viața echipei turnene în divizia C a fost una care s-a desfășurat între extreme, de la extaz la agonie, și invers. Dacă în primul an după promovare (2010-2011), echipa s-a menținut, cu greu, în divizia C, în al doilea an s-a încercat promovarea în liga a II-a. În toamna anului trecut, Mihai Ionesu a adus la echipă jucători valoroși, cu experiență, și un antrenor foarte bun, anunțând că dorește promovarea. Echipa a început spectaculos campionatul, cu trei victorii consecutive, însă a urmat un duș rece, 2-2, acasă cu FCM Alexandria.
De la acel meci, parcă totul s-a rupt, iar visul promovării a dispărut ca prin farmec. Sfarsitul turului a adus echipa turneana pe locul 8, fără vreun obiectiv. Cum se retrăseseră trei echipe, nimeni nu retrograda, așa încât Turris trebuia doar să se prezinte la meciuri poentru a rămâne în liga a III-a. Din nefericire pentru iubitorii fotbalului turnean, Primăria din localitate, în frunte cu primarul N.Mohanu, nu au ajutat cu nimic, astfel că eforturile lui M.Ionescu au fost singulare. Patronul a anunțat că echipa va disputa meciurile din retur la București, pentru că N.Mohanu și cei din primărie nu au dorit să se implice în ajutorarea echipei. Stadionul din Turnu-Măgurele arată groaznic, cu tribuna a II-a tăiată, cu un gazon execrabil și vestiare în care doar șobolanii pot avea condiții mulțumitoare.
Am prevăzut că bătaia de joc și șicanările la care a fost supus M.Ionescu vor duce la renunțarea acestuia. Acest lucru s-a întâmplat, Mohanu putând să treacă pe răboj încă o "realizare": a distrus și echipa de fotbal. M.Ionescu, oricâtă bunăvoință ar fi avut, nu putea sustine singur echipa, iar lipsa spectatorilor, pentru că în București nu veneau decât câteva zeci de spectatori, l-a făcut să-și piardă orice motivație. O echipă trăiește și prin suporteri, iar la Turnu Măgurele, Mihai Ionescu s-a simțit foarte bine, pentru că venea 4-500 de iubitori ai fotbalului. Păcat, pentru că orașul a mai pierdut un simbol, echipa de fotbal.