L.Dragnea a trecut la un alt nivel de îmbogăţire. Firma Teldrum a început să câştige contracte naţionale, pentru că nevoile jupânului Teleromanului au devenit mai mari. Teldrum este firma lui L.Dragnea, deşi acţiunile sunt deţinute, în vorbe, de doi colegi de facultate ai acestuia. Acţiunile Teldrum sunt acţiuni la purtător (adică certificatele de acţionar pot fi deţinute de oricine, sunt fără nume înscris pe ele, simpla lor prezentare dovedind calitatea de acţionar), aşa că Dragnea le are în seiful de la vila din Alexandria. Toată lumea cunoaşte că L.Dragnea este şeful Teldrum, deci contractele din judeţ revin acestei firme. Aşa cum am remarcat, Teldrum, de când Dragnea este la guvernare, a câştigat contracte de deszăpezire pentru drumuri naţionale ( pe cele judeţene din Teleorman le deszăpezeşte de ani de zile).
Potrivit datelor de la CNADR, Tel Drum a câştigat două contracte la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucuresti: la Secţia Drumuri Naţionale Bucuresti Sud a câştigat asocierea SC Gecor SRL - SC Tel Drum SA un contract în valoare de 14,453 milioane lei fără TVA, iar la Secţia Drumuri Naţionale Alexandria compania Tel Drum SA a castigat un contract în valoare de 8,875 milioane lei fără TVA. Tel Drum a mai câştigat, în asociere cu SC Alexcor Trading SRL, şi contractul de deszăpezire semnat cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova pentru Secţia Drumuri Naţionale Slatina. Valoarea contractului - 6,054 milioane lei, fără TVA. Firma Gecor este deţinută de un apropiat al lui Catalin Voicu, fost senator pesedist, condamnat pentru corupţie ( cine se aseamana, se adună, nu-i aşa!). De-acum, cu L.Dragnea ministru, ne aşteptăm ca Teldrum să deszăpezească toată România, pentru ca buzunarele lui L.Dragnea să se umple de bani. Bravos, jupane!