De la 1 august, teleormănenii vor simţi că şi gunoiul este un lux în acest judeţ bătut de soartă( Dragnea). După cum ştiţi, gunoiul va fi transportat la depozitul de la Mavrodin de firma Polaris Holding, condusa de deputatul pesedist Eduard Martin( campion la contracte cu statul - 500 de contracte!). Depozitul va fi administrat de firma Eco Sud, firma al cărei patron a cumpărat Hanul Diligenţei de la L.Dragnea. Dacă până acum turnenii plăteau 3,4 lei pentru o persoană, de la 1 august tariful o să fie 6,7 lei. Este clar o lovitură de milioane de euro în buzunarele aproape goale ale amărâţilor teleormăneni.
Ce să mai spunem, dacă vrem să ne crească nivelul de trai, trebuie să plătim. Ce plătim?! Cu mult înainte să vină firma Polaris, prin oraş îşi făcusera apariţia noile maşini de gunoi, fiindcă puterea locală a avut nevoie în campaniile electorale să mai câştige voturi păcălind naivii. De când firma lui Eduard Martin a câştigat licitaţia, singura schimbare în calitatea serviciului este că pe aceleaşi maşini ale Primăriei s-a scris numele firmei Polaris. Simplu ca bună ziua. Maşinile cumpărate din banii noştri sunt oferite firmei Polaris.
De ce este nevoie de o firmă, când serviciul putea să rămână la autorităţile locale? Singura schimbare este că s-a mărit tariful şi încă ce mărire, dublare! Firma Polaris nu a venit cu ceva în plus ca să merite această afacere. Nimic nu stă în calea lui Dragnea de a se îmbogăţi şi a distruge acest judeţ, de aceea nu ne miră aceasta afacere.