Senzaţional!!! La Tr. Măgurele, locuri de muncă pentru toată lumea.

07 Noiembrie 2013, 00:09 | 5349 vizualizări | 4 comentarii
Car Universal
Turnu-Magurele.

De când USL conduce, ţara putem spune cu mandrie că şi în Turnu se cunoaşte că trăim mai bine. Dacă nu va vine să credeţi, AJOFM Teleorman a anunţat că în oraşul nostru este liber doar un singur loc de muncă, restul sunt ocupate. S-a ajuns, dupa ani de incercari, la această performanţă extraordinară. Ce Clujul, Timişoara, Ardealul, Bucureştiul, la Turnu-Măgurele se trăieşte cel mai bine. Un singur loc de muncă a fost declarat de AJOFM - Agenţia locală Turnu-Măgurele. A venit şi ziua victoriei pentru electoratul care a votat USL şi iată că au ajuns pe culmi. Mai este puţin şi o să ajungem la absolut, zero locuri de muncă, sau, de ce nu?, minus locuri de muncă. Dacă nu ar fi de plâns, ar fi  de ras unde a fost adus acest oraş.

Locul de muncă este într-un domeniu de vis - agent de vânzări. De când cu această realizare măreaţă, credem că nimeni nu mai poate zice ceva împotriva lui Dragnea, Mohanu, Cuclea etc. Dacă este doar un loc de muncă, înseamnă că în Turnu nu mai este nevoie de aşa ceva, de aceea îi rugăm pe aleşii noştri să-l ia şi să-l ducă în altă parte, în oraşele enumerate mai sus. Fiecare turnean are locul lui de muncă, chiar câte două, trei, piaţa forţei de muncă are nevoie de angajaţi. S-ar putea ca acest excedent de locuri de muncă să fie ocupat de asiatici. Şi aşa jupânul a promis că o să aducă investitori chinezi. Mai bine să aducă forţă de muncă. În ultimul timp a vorbit şi de investitori suedezi în IT, pe unde ajunge găseşte oameni de afaceri care îl roagă să investească în Teleorman. Îl implorăm pe această cale să nu mai aducă niciun investitor, că dezechilibrează piaţa muncii şi cu greu o mai echilibrăm, asa cum este acum.

Citeşte şi
Comentarii (4) Adaugă comentariu
leona pe 21 Ianuarie 2014, 12:00
#4
cocina de porci
ba unde se gaseste loc*ri de munk la turnu magarilor nu vedeti si voi k in ziua de azi totul e cu SPAGĂ DAK VREI LOC DE MUNK
Dragnea pe 07 Noiembrie 2013, 20:31
#3
loc*ri de munca................
Bai, voi cred ca ati gresit. Dragnea ne mintea ca va crea 1.000.000 de loc*ri de munca, nu 1 loc.
un cetatean pe 07 Noiembrie 2013, 17:13
#2
infami
cei care ne conduc niste ramoliti cahalere au disrus orasu in frunte cu dragnea mohanu cuclea si parvenitul de viceprimar rusine j**uri cool grin
BULEICA pe 07 Noiembrie 2013, 12:30
#1
DRAGOMIRE TOT ACUZI OAMENII CA AU VOTAT CU PSD..
Am citit rechizitoriul lui Papici, acolo scrie ca la Ciuperceni si alte comune,reprezentantii PDL au fost mituiti de PSD-isti ca sa,,inkida okii\\\" la ilegalitatile pe care le faceau votand pe buletinele de vot ramase nefolosite..Apoi sa nu uitam ca Ponta guverneaza pe baza acordului Boc&FMI;, si ca nici PDL-isti vostri nu sant altfel decat PSD-istii..asa ca nu mai acuza oamenii ca au votat cu PSD-u, toti sant la fel!
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.