Prietena la nevoie se cunoaşte, spune un vechi proverb românesc. Mai bine zis, tânăra secretară, ajunsă deputat pentru merite doar de L.Dragnea ştiute, îşi arată utilitatea în Parlament. Acum câtva timp, am fost surprinşi să aflăm că s-a petrecut o "minune". Astfel, Camera Deputaţilor a decis ca deputatul Cătălina Ştefănescu "aparţinînd Grupului parlamentar al PSD, trece de la Comisia pentru învăţămînt, ştiinţă, tineret şi sport la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, în calitate de membru". Cătălina Ştefănescu, deputat in colegiul Turnu-Măgurele, are 25 de ani, este absolventă a Facultăţii de Litere şi a Institutului Puşkin de la Moscova şi a fost aleasă cu largul sprijin al vicepremierului Liviu Dragnea.
Conform propriului CV postat pe site-ul Camerei Deputaţilor, Cătălina Ştefănescu este născută pe 28 august 1988. Cînd a candidat, anul trecut, pentru un loc de deputat, abia împlinise 24 de ani. Conform aceluiaşi CV, Ştefănescu este absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine la Universitatea Bucureşti, a absolvit şi Institutul Puşkin de la Moscova dar deţine şi o diplomă de master la SNSPA.
Între 2010 şi 2012, Cătălina Ştefănescu a fost consultant la SC Agrotrust SRL din Teleorman, firmă de la care, conform declaraţiei de avere a deputatului, Ştefănescu încasa 3.000 de lei lunar. Un salariu destul de mare pentru o tînără de 22-23 de ani specializată în litere, dar plătită de o firmă care se ocupa cu agricultura. Legătura Cătălinei Ştefănescu, însă, cu Agrotrust SRL e pur politică şi nu are nici o legătură cu competenţele ei profesionale. Astfel, Agrotrust SRL e deţinută de Mihail Slăvescu Putineanu, finul lui Liviu Dragnea. De altfel, Putineanu era unul din oamenii cheie din Consiliul Judeţean Teleorman, cînd instituţia era condusă de actualul vicepremier Liviu Dragnea. Mai trebuie spus că Agrotrust SRL este un important donator la PSD (ultima donaţie: 500.000 lei).
În noua sa calitate de membru al Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Cătălina Ştefănescu va trebui să decidă, pur tehnic, asupra proiectelor de lege care vor ajunge în plenul Camerei Deputaţilor. Dar, de asemenea, va trebui să voteze pentru sau împotriva cererilor procurorilor pentru ca parlamentarii miniştri să poată fi cercetaţi penal iar deputaţii care sînt doar parlamentari să poată fi reţinuţi sau percheziţionaţi. Astfel ca tanara specialista im limbi straine va fi printre cei care vor decide daca Dragnea poate fi retinut sau perchezitionat. Evident ca nici picata cu ceara, Catalina nu va vota contra intereselor "barbatului visurilor sale", cum plastic se exprima candidata in campania electorala.
Cătălina Ştefănescu, fosta secretară a lui L.Dragnea, a ajuns membră în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor. De la vaci, la ....boi!?
Citeşte şi
Comentarii (20)
Adaugă comentariu
pt IONUT DINU pe 09 Ianuarie 2014, 22:22
#20
DGI
IONUTE TU MAI BINE AI GRIJA DE RAPANDULA DE SOTIA TA IULIANA SA NU I O MAI ... LU SMARANDA,TU AI RAMAS FARA SC... DE NU COBOARA CU LIFTU SI PE LA TINE?O SATISFACE BINE SMARANDA,ASA CUM CATALINA IL SATISFACE PE JUPAN.
Turnean pe 29 Decembrie 2013, 11:13
#19
Pt Ionut Dinu
Vai mama ta de prost, invata dracu sa scrii, analfabetule! Tu nu vezi ca scrii ca o cizma, MARS inapoi la scoala, pedelist scarbos !Sunteti chiar toti la fel de prosti ca Sorin Duma?!(Scuzati majusculele).
marius pe 27 Decembrie 2013, 18:42
#18
un parlamentar modern!!!!!!!!
O cunosc pe catalina este fata seriosa asa ca degeaba vorbiti prostii.\nDaca Pdl ar avea 5% din parlamentari de valoarea lui Catalina ar fi un partid de oameni seriosi!!!!
Ionut Dinu pe 26 Decembrie 2013, 23:24
#17
daca a stiut sal suga bine bravo ei
sa laudat jupanu cai face un oral cata enorm de bine\n
Ionut Dinu pe 26 Decembrie 2013, 23:17
#16
satisfactia e mare atunci cand o faci cu secretara
bravo lui dragnea cum joaca cartile erea si normal sasi ia iudirea dupa el ;sai mai satisfaca si lui placerile din cand in cand
oricare pe 23 Decembrie 2013, 15:23
#15
cred ca
E cam subreda structura asta, nu mai tine mult. E doar un semn de slabiciune.
GOGU pe 23 Decembrie 2013, 12:02
#14
Pentru Turnean...
Catalina este o pi...ramida de \"inteligenta\"!!!!Este buna de pu...ssss la rana!!!!La asa (spha)rlamentari asa \"muncipu\"!!!!
Turnean pe 23 Decembrie 2013, 09:37
#13
Pt Stiristul
Sa fac dragoste cu mamicuta ta, de pedeleu prost si invidios, ca sunteti o plaga de care pare ca nu mai scapa tara asta odata, cu bocii, udrele(cu**a ajunsa in frunte), ebele si alti hoti ca astia...Catalina e o fata desteapta si cu mult bun simt, care vrea sa faca treaba buna in Turnu, dar tu nu stii, ca n-ai de unde. asa ca MARS inn mocirla pedelista !
nebunusatului pe 23 Decembrie 2013, 08:48
#12
Catalina...
....specialista in limbi ...pai eu zic sa mergem si noi sa......
Anonim pe 22 Decembrie 2013, 23:35
#11
Saracio
De ce domnule administrator al acestui site nu postezi mesajele tuturor?
Popica pe 22 Decembrie 2013, 10:52
#10
pt.Sorin
Daca nu-ti convine de site-ul Turnucustiri sau de cei care comenteaza,citeste si scrie pe site-ul Jurnalul National.ro Acolo sigur vei fi apreciat si multumit.
stiristul pe 22 Decembrie 2013, 10:13
#9
adev,
Oare cat mai suport poporul acesta sa vada cat mai multi impostori in posturi cheie,sa decida destinele la o tara intreaga fara a avea cel putin minime cunostiinte despre drep.As dori sa stiu cand DRAGNEA pentru toate facute cu stinta si fara stiinta va lua drumul lui NASTASE care a fost mic copil pe langa altii din partid adica la puscarie.\n
sorin pe 22 Decembrie 2013, 07:03
#8
RUSINE SA VA FIE !!
CU ASEMENEA SITE SI CU 99% COMENTATORI IMBECILI UNDE O SA AJUNGEM ? AUZI COMPARATIE :TOTI PARLAMENTARII SUNT ...BOI??? CHIAR SI AI NOSTRI ?
DFJVBLWRVH pe 22 Decembrie 2013, 00:41
#7
Ce jenant !!!!!!!!!!!!
Tie nu ti-e rusine,courvetule!!!!!!!Daca asta-i viitorul tineretului Romaniei,vai mama ei de tara !O tara de asistente TV si de manelisti.Deputatul Catalina Stefanescu e o rusine pentru viitorul Romaniei!Ca si Dragnea !
Catalin pe 22 Decembrie 2013, 00:27
#6
Cata prosteala !
Catalina,tu chiar ne crezi prosti?Esti produsul minciunii si al hotiei.DE TANARA !Esti o rusine pentru viitorul ROMANIEI !Nu mai pronunta numele orasului Turnu Magurele,este cel mai sarac oras din Romania !Ai fost numita in comisia juridica a parlamentului fara a avea cea mai mica tangenta cu adevarul.Deh, daca asa a vrut jupanul Dragnea.NU MAI PRONUNTA NUMELE ORASULUI CA NU AI TRECT NICIODATA PA ACOLOOOOOOOO,COURVETULEEEEEEEEE!
ghlk; hj pe 21 Decembrie 2013, 23:50
#5
o mouista
cine conduce tara asta?!va mai mirati ca lucrurile merg prost.ROMANIA E O TARA DE RAHAT!
Vulturul Brancovenesc pe 21 Decembrie 2013, 08:51
#4
Catalina k.....
Catalina, cu Dragnea din cand in cand o pun de o striptelnitza sau o #papacioaca#, se aude ca rapandula lucreaza bine la etaj!!!!
Neagu Costin.(poate fi si ne-co!) pe 21 Decembrie 2013, 07:52
#3
jenant,dle dragomir !
In acea comisie juridica sunt si parlamentari ai partidului ce te plateste, Tu crezi ca toti seamana cu cel care te priveste din oglinda?? Draga Liviule Cracea,tu nu citesti c e se scrie pe acest site??
anonim pe 21 Decembrie 2013, 05:15
#2
praf in ochi
ce ne invirte dragnea asta pe noi votantii k pe papusi pe ata!!!!!!!!!!!!!!
Incarca mai multe comentarii
Spune-ți părerea!