Continuăm prezentarea unor personalităţi ale oraşului ajunse pe alte meleaguri. Vom vorbi astăzi despre un jucător de fotbal, Ionuţ Târnăcop ( Universitatea Cluj-Napoca). Ionuţ s-a născut la Turnu-Măgurele pe 22 aprilie 1987 şi a început fotbalul la echipa locală. Talentatul jucător din cartierul Măgurele a plecat apoi la Rulmentul Alexandria, după care a urmat un pas important în carieră, ajungând la şcoala lui Marius Lăcătuş. De aici, Tarnacop a fost tranferat de Sportul Studenţesc.
Mijlocaşul turnean a debutat în prima ligă pe 18 septembrie 2010 la un meci al Sportului Studenţesc la Timişoara, încheiat cu victoria lui Poli cu 2-1. Târnăcop l-a înlocuit atunci pe Maxim în minutul 78 al partidei, fiind trimis în teren de antrenorul de la acea dată al celor din Regie, Viorel Moldovan.
Aproape un an mai târziu, în august 2011, Tarnacop avea să marcheze împotriva lui CFR Cluj, deschizând scorul în Gruia pentru Sportul Studenţesc. Din păcate pentru el, a fost eliminat, iar feroviarii aveau să se impună cu 6-1.
La începutul lui 2012 a ratat un transfer la Petrolul Ploieşti, deşi găzării se înţeleseseră cu Vasile Şiman în privinţa sumei de transfer. Mutarea nu s-a mai realizat însă, din cauza unei restante financiare pe care Târnăcop o avea de încasat de la patronul celor din Regie. În cele din urmă, a plecat liber de contract, ajungând în noimebrie 2012 la FC Bihor Oradea, acolo unde a jucat pana in iunie 2013, cand s-a transferat la "U" Cluj-Napoca
Târnăcop a avut un tur de campionat destul de bun, reuşind să marcheze şi un super gol, în partida cu Ceahlăul Piatra Neamţ ( vezi video). Ionuţ Târnăcop e un exemplu că şi la Turnu sunt copii talentaţi, care au nevoie de foarte puţin pentru a-şi demonstra valoarea în prima liga de fotbal a României. Şi când te gândeşti că Turnu-Măgurele, din cauza actualului primar, nu mai are nicio echipa de fotbal de seniori!
Vedete ale oraşului Tr. Măgurele: Ionuţ Târnăcop, cel mai bun fotbalist turnean din 2013.
Citeşte şi
FELICITARI pentru Ionut !
RUSINE pentru ofticati !