Turul doi al alegerilor prezidenţiale se apropie cu paşi repezi, astfel că luptele electorale au trecut la un nou nivel. Să nu aibă probleme în obţinerea voturilor necesare plagiatorului cu faţă mongoloidă, mulţi primari pesedişti depăşesc cadrul legal şi caută să se facă folositori prin oferirea de mită electorală. În Teleorman, primarii pesedişti au intrat în priză, încercând să aducă voturi prin miljloace ilegale. Una dintre campioanele ilegalităţilor este primăriţa din Comuna Uda Clocociov, Aurelia Bărbulescu. Având deja dosare penale pentru alte ilegalităţi, primăriţa s-a întrecut pe sine şi în ultimele zile oferă mită electorală consistentă. Astfel, conform surselor noastre, primăriţa a împărţit udenilor ceasuri de mână, tricouri şi alte mărunţişuri care, adunate, trec cu mult peste cei maxim 10 lei cât spune legea că are voie un candidat să ofere alegătorilor.
Evident că, văzând situaţia, primăriţa a fost reclamată la Parchet, astfel că, destul de curând, va avea un nou dosar penal. Primăriţa penală a început să nu se mai ferească, sperând că, dacă iese preşedinte plagiatorul, dosarele penale vor fi oprite. Oare, A.Bărbulescu nu-şi dă seama că ilegalităţile pe care le face o aduc mai aproape de închisoare decât de L.Dragnea ( se poate chiar de amândouă, pentru că L.Dragnea este trimis în judecată pentru fraudarea referendumului din vara lui 2012). Doamna Bărbulescu, nu e departe timpul când veţi regreta ce aţi făcut din "dragoste" pentru Dragnea.