Comuna Liţa a devenit una în care problemele apar din ce în ce mai des. Principalul responsabil cu rezolvarea lor este primarul, primar care nu e interesat să facă ceva bun pentru cetăţenii comunei pe care (teoretic) o administrează. După ce s-a realizat alimentarea cu apă a comunei, au apărut şi necazurile pentru cei care au semnat contracte cu Primăria Liţa. Apa nu prea curge în week-end, tocmai când e mai mare nevoie de ea. Altă problemă, despre care e vorba în comentariul acestei săptămâni, este cea referitoare la lipsa tomberoanelor în comuna Liţa. Atunci când au semnat contracte pentru ridicarea gunoiului menajer, firma Polaris, adusă de primarul D.Popescu, a promis că va oferi gratuit tomberoane pentru cetăţeni. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că oamenii folosesc saci şi cutii de carton pentru a aduce gunoiul afară din curte. Dacă nu se aduc tomberoane, le propunem celor din Liţa, în tonul acestui comentariu, ca atunci când vin cei de la Polaris pentru plata gunoiului, cetăţenii să refuze, până când li se aduc tomberoanele promise.
Iată comentariul cititorului care semnează "un litean de rând":
"La Liţa, la încheierea contractelor pentru gunoi, s-a promis, atât verbal, cât şi s-a stipulat în contract, că firma va dota fiecare gospodarie cu câte un tomberon. După doi ani, în gospodăriile cetăţenilor nu a ajuns niciun tomberon. În fiecare miercuri ( ziua când se strânge gunoiul), prin sat vezi tot soiul de vase cu gunoi. Oribil. Unii cumpără saci pentru gunoi spre a fi goliţi şi înapoiaţi gospodăriei. Personalul de pe maşina de gunoi îi aruncă cu tot cu gunoi. De unde atâţia bani să cumpărăm mereu saci pentru firma Polaris? Aşteptăm de urgenţă tomberoanele, altfel trecem la reziliera contractelor cu firma Polaris. Unde este acea civilizaţie promisă prin ridicarea gunoiului şi de care firma Polaris îşi bate joc? Chiar nimeni nu poate să intervină pentru respectarea clauzelor din contract privind dotarea litenilor cu tomberoane?"
Sperăm ca semnalul de avertismanet al cititorului să determine conducerea Polaris să se ţină de promisiune. Domnule primar Popescu, aţi adus Polaris în comună dar nu vă implicaţi în acest caz? Nu mai scriem despre comision, insa el exista, domnule primar! Vă e teamă de Dragnea, prietenul lui Mazăre, patronul din umbră al firmei Polaris? Aşteptăm rezolvarea acestei probleme cât mai rapid..
va pup pe ceilalti tot mai buna e caruta cu calu.
Dar un contract se si negociaza nu ?Voi de ce ati acceptat asa cu lea cazut lor bine.