Un bărbat din municipiul Bucureşti în timp ce conducea un autoturism pe DN 52, în direcţia de mers comuna Furculeşti către comuna Crângu, la kilometrul 23 nu a adaptat viteza de deplasare şi a derapat, pierzând astfel controlul volanului după care a intrat frontal în coliziune cu un copac situat pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare.În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi a unui pasager din autoturism, ambii fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluţie prin Parchet.
Poliţiştii Secţiei nr.7 Poliţie Rurală Crîngu au oprit un autoturism care circula pe DJ 653, din direcţia comuna Dracea – comuna Crîngu, dar autoturismul în cauză nu s-a supus semnalului de oprire, continuându-şi deplasarea şi mărind viteza cu care se deplasa, fiind blocat de poliţişti în afara localităţii Dracea.În urma verificării s-a stabilit că în autoturismul în cauză se aflau patru bărbaţi, toţi din municipiul Turnu Măgurele, iar cel care a condus autoturismul nu poseda permis de conducere.În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând a se propune soluţie prin Parchet.
Poliţiştii din Turnu Măgurele au depistat un bărbat în vârstă de 37 de ani din municipiul Bucureşti care conducea un autoturism pe Bulevardul Independenţei din localitate cu toate că avea dreptul de a conduce suspendat.
Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.
Un tânăr în vârstă de 28 ani din comuna Călmăţuiu, judeţul Teleorman, în timp ce conducea o motocicletă pe D.C.9, pe raza satului Tudor Vladimirescu, comuna Salcia, din cauza vitezei a pierdut controlul motocicletei şi a lovit cu roata din faţă un autoturism care circula din sens opus.În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii Secţiei nr.7 Poliţie Rurală Crîngu a rezultat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând a se propune soluţie prin Parchet.
Cronica infracţiunilor: conducere fără permis şi accidente auto!
Citeşte şi
Spune-ți părerea!