Vineri, 19 iunie, la Turnu Măgurele s-a întrunit Comisia de Dialog Social cu scopul de a găsi soluţii la problemele chimistilor turneni. Site-ul turnucustiri.ro a scris că o să fie o piesă de teatru regizată în aşa fel încât să nu se întreprindă nimic concret.
Doi dintre cei mai importanţi actori, Ioan Ban şi ministrul Liviu Marian Pop, au lipsit. Directorul combinatului nu a binevoit să se prezinte ştiind cât este de simpatizat, iar ministrul a trimis o fătucă. Prefecta a venit cu temele nefăcute, fiind vizibil depăşită în multe dialoguri cu foştii angajaţi Donau Chem. Reprezentanţii instituţiilor statului au declarat că la controalele efectuate s-au limitat doar să avertizeze societatea Donau Chem. Şeful ITM, despre care se spune că este omul de casă al lui Ioan Niculae, a avut o prestaţie jalnică. Cu astfel de oameni puşi în fruntea instituţiilor, angajaţii din Teleorman o să aibă de suferit. Situaţia a mai fost detensionată de Lupu Nicolae, directorul tehnic al Donau Chem, care, întrebat fiind ce soluţii a identificat conducerea societăţii, a spus că după ce se treieră grâul, o să se facă anumite plăti.
Din toată şedinţa nu s-a desprins nimic concret pentru chimişti.
Cel mai grav este că autorităţile fac jocul lui Ioan Niculae. De ce se întruneşte Comisia, dacă nu este în stare să facă ceva pentru chimişti. Cand vrei să nu faci nimic, faci o comisie. Din păcate, aşa funcţionează Comisia de Dialog Social. Prin cele două şedinţe, autoritatile au urmărit să-i convingă pe chimişti să-şi ia gândul că pot să rezolve ceva. Uşor, uşor, autorităţile în frunte cu Prefectura speră că foştii angajaţi îşi vor lua seama. Situaţia nu este nici pe departe detensionată, astfel că în următoarele zile se aşteaptă alte mişcări din partea chimiştilor.
Aferim bre !Mare-i gradina...in Turnu !!
Salariile restante neachitate ?