Magistrații Judecătoriei Găești au respins cererea de eliberare condiționată din închisoare a omul de afaceri Ioan Niculae, deoarece timpul prea scurt petrecut de acesta în penitenciar nu a format instanței convingerea că el s-a îndreptat, scrie Agerpres.
Ioan Niculae a fost condamnat la doi ani și jumătate închisoare, în dosarul "Mită la PSD", iar în august instanța de la Găești a discutat cererea de eliberare condiționată la fracția minimă de o treime (aplicată persoanelor de peste 60 de ani) pentru a putea fi eliberat este de 304 zile.
Niculae a executat efectiv 139 de zile, la care se adaugă 150 de zile ca urmare a faptului că a scris 5 cărți și 16 zile reprezentând munca prestată în Penitenciarele Jilava și Găești. În total, în cazul lui Ioan Niculae se iau în considerare 305 zile executate.
Judecătoria Găești atrage însă atenția că îndeplinirea fracției de o treime nu atrage automat și eliberarea condiționată, fiind necesară îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 59 din vechiul Cod penal.
"Legat de cea de-a doua condiție — să dea dovezi că s-a îndreptat și că se poate integra în societate — timpul scurt petrecut de condamnat în penitenciar nu a format convingerea instanței că scopul preventiv și educativ al pedepsei aplicate a fost atins. (...) Este de observat că, față de durata pedepsei de 2 ani și 6 luni, perioada efectiv executată este mult prea mică, nefiind oportun, la acest moment, să se dispună liberarea condiționată. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că pedeapsa are și caracter represiv, respectiv tocmai izolarea de societate a celui condamnat pentru o perioadă de timp, ce variază în funcție de criteriile de individualizare a pedepsei ", se arată în motivarea citată de Agerpres.
Omul de afaceri Ioan Niculae a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București, pe 2 aprilie, la doi ani și șase luni închisoare cu executare, iar fostul președinte al Consiliului Județean Brăila Gheorghe Bunea Stancu a primit trei ani închisoare cu executare, în dosarul "Mită la PSD".
Ioan Niculae, acționar principal al grupului InterAgro SA, este acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu și-a folosit influența și autoritatea rezultate din funcția de președinte al Organizației Județene Brăila a PSD pentru a obține, cu încălcarea dispozițiilor legale ce privesc finanțarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, bani ce urmau să fie folosiți în campania electorală prezidențială desfășurată la sfârșitul anului 2009 pentru susținerea candidatului PSD Mircea Geoană.
De ce nu a fost eliberat conditionat Ioan Niculae: Nu a avut timp sa se indrepte .
Citeşte şi
Comentarii (6)
Adaugă comentariu
eu pe 12 Septembrie 2015, 19:38
#6
tot domnului Nistor
Nu pot incă să realizez ce se intâmplă cu adevărat. Dacă ăsta este singurul dosar penal al individului este ceva putred și sigur nu in Danemarca. Dracu să ii ducă!
eu pe 12 Septembrie 2015, 19:34
#5
domnului Ilie Nistor
Infractorul acesta a distrus toate combinatele chimice pe care le-a avut, a făcut exporturi subvenţionate de statul român, a batjocorit și a mutilat vieţi. Este arestat pentru un rahat cu perje, ăsta trebuie cercetat nici mai mult nici mai puţin dacât pentru subminarea economiei naţionale in conc*rs cu incă două sau trei inftacţiuni de corupţie și economice. E noaptea minţii!
Ilie Nistor. pe 12 Septembrie 2015, 06:08
#4
Si //eu// are dreptate, dar...
..pe noi ne intereseaza ca acest Combinat sa functioneze, in primul rand PENTRU TARA si apoi pentru multi oameni, sa aiba unde munci si sa primesca un salariu PENTRU MUNCA PRESTATA. DIN CATE SE VORBESTE IN CERCURI BINE INFORMATE SI REALITATEA O DOVEDESTE, NU PEDEPSIREA LUI IOAN NICULAIE ERA IMPORTANTA, CI OPRIREA SI DISTRUGEREA COMBINATELOR DE PRODUCERE A INGRASAMINTELOR CHIMICE!. DE CE IOHANNIS TACE SI NU-L ACUZA PE PONTA?!. DE CE ECHIPA ASTRA MERGE MAI BINE ACUM?
Acelasi din todeauna pe 12 Septembrie 2015, 05:57
#3
INDREPTAREA LUI IOAN NICULAE
S-A SE INDREPTE ACOLO UNDE ESTE INTRE 4 SCANDURI . ISI MERITA SOARTA CA PREA SI-A BATUT JOC DE ATATA LUME, DAR SI DE O TARA INTREAGA.ACEEIASI SOARTA O MERITA SI CURVA AIA DE NICOLETA.CARE TAIE SI SPANZURA ACUM PRIN INTER AGRO.S-A NU UITE CA EXISTA UN DUMNEZEU PT TOTI SI ESTE ACOLO SUS SI VEDE TOT.JUSTITIA DIVINA.
eu pe 09 Septembrie 2015, 15:16
#2
#1
Instanţa s-a pronunţat in mod corect deoarece nu se poate pronunţa decât cu privire la cauza care a intrat in puterea de lucru judecat. Asta din păcate. Pentru celelalte trebuie să se acţioneze conform procedurilor legale. Completul care a pronunţat soluţia a fost corect și nu s-a raportat la "greutatea" personajului in cauză. Asta nu inseamnă că observaţiile dumneavoastră privind "isprăvile" marelui "impăiat" nu sunt cât se poate de corecte și de reale.
Ilie Nistor. pe 09 Septembrie 2015, 13:05
#1
Sa te prapadesti de ras!.
Cum adica sa se " indrepte", dragi tovarasi judecatori si nas Pantilica??!!. Se pare ca voi nici n-ati citit sentinta de condamnare, altfel nu ne serveati asemenea motivari imbecile. De "boala" finantarii ilegale a unui partid te vindeci imediat ce-ai dat de dracul.DAR DE CRIMA LASARII PE DRUMURI SI A NENOROCIRII ATATOR OAMENI CAND SE VA VINDECA SI PENTRU ASTA NU EXISTA PEDEAPSA?. SAU POATE VRETI SA TAIE TOT SI SA DEA LA FIERUL VECHI PENTRU A FACE IMPOSIBILA REPORNIREA VREUNEI UNITATI?.
Spune-ți părerea!