De-aici, din teleormănime, Grăim, dom'le, către tine. Nu din gură, ci din carte, Că ne eşti aşa departe... Ai trimis agenţi prin sate Să-ncheie multe contracte, C-ai auzit despre noi C-avem tone de gunoi Şi-aţi venit cu mic, cu mare, Să faceţi salubrizare Tocmai din vechiul Tomis Cu Holding M. Polaris! Dar să nu crezi că-i uşor Să iei judeţul la picior Şi să-nveţi pe fiecare Ce-nseamnă salubrizare! Fin'că eşti, dom'le, departe Îţi trimitem astă carte Şi apoi te vom ruga Să ne trimiţi slova ta. Şi ne spune-aşa, deschis, Ce mai e prin Polaris? Că-ţi vom spune-apoi şi noi Ce-i mai mândru pe la noi: De atâtea biruri noi, Plâng ţăranii în nevoi. Nu au ce pune pe masă, Dar le iei pe gunoi taxă! De pubele când întreabă, Plecaţi cu maşina-n grabă. Nu vreţi să-i mai auziţi Că nu mai ştiţi cum să-i minţiţi. Voi îi credeţi proşti, pesemne, Însă va veni o vreme Când ţăranul revoltat Va renunţa la contract Şi va pune-n prag piciorul Şi nu vă mai dă gunoiul! Dar noi, dom'le, ne rugăm Zile bune să avem. Să dea Domnul frunză multă S-aibă polaris de muncă! Să dea o ploaie cu spume Tot gunoiul să-l adune! Să rămână pe tăpşele Doar deşeuri menajere, Iar pe uliţele toate Maldăre de "vreji" uscate! Îţi mai spunem, dom'le dragă, Că nu e lucru de şagă Să ne minţi în gura mare Că ne faci salubrizare! Şi-ţi mai spunem,( în sfârşit) Că nouă ni s-a acrit! Nu mai umbla cu fofârlia, Căci s-a abolit sclavia!!!
Cântec de trezit martinul.
Citeşte şi
Spune-ți părerea!