Ioan Niculae a facut prapad si la Turnu Magurele.

26 Ianuarie 2016, 10:27 | 9022 vizualizări | 11 comentarii
Car Universal
Donau Chem Turnu Magurele.

Pe parcursul a doua episoade, ZIUA va demonstra cum a reusit magnatul de la InterAgro sa aduca orasul Turnu Magurele in pragul disperarii, trimitand oamenii in somaj, poluand atmosfera si apele Dunarii, fara nici un pic de discernamant. In mare parte din cauza distrugatorului Ioan Niculae, populatia orasului Turnu Magurele a ajuns la 20.000 de locuitori, din cei aproximativ 36.000 cati erau in anul 1996.

Combinatul chimic SC Turnu a fost construit intre 1976 si 1978, pe o suprafata totalizand circa 300 de hectare, investitia fiind estimata la 300 de milioane USD. Au existat 7000 de locuri de munca, pana aproape de anul 1994, cand activitatea a intrat in declin. In continuare, regresul a fost asigurat de Banca Columna, aflata sub bagheta lui Virgil Astalosz Magureanu, care s-a pironit la Turnu Magurele in calitate de investitor. Dupa ce taranistii au ajuns la putere, a murit si Columna, a murit si SC TURNU SA, unii dintre directorii firmei ajungand dupa gratii. Din lac in put, combinatul si-a incetat activitatea, intrand in lichidare voluntara, in noiembrie 2003. Patru luni mai tarziu, afland de intentia Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului de a vinde combinatul pe bucati, si-a facut aparitia distrugatorul Niculae, prin grupul INTERAGRO pe care il controleaza. La presiunile sindicatului, care era de partea magnatului zimnicean, a fost semnat un contract de comodat, fostul securist devenind stapan interimar al SC TURNU SA. Este de la sine inteles ca situatia dezastruoasa a combinatului a fost mentinuta, ba chiar accentuata, fortandu-se privatizarea societatii, care devenea, conform planului, pe zi ce trecea tot mai putin rentabila.

Licitatie aranjata

Lichidator judiciar al SC TURNU si organizator al licitatiei care a urmat a fost desemnata firma SIERRA QUADRANT SRL, o mai veche cunostinta de-a noastra, impotriva careia exista cateva plangeri penale, ce-au fost "pierdute" prin fisetele procurorilor. Dar asupra activitatii infractionale a acestei societati ne vom opri pe larg intr-un serial viitor. Licitatia a avut loc la data de 27.08.2004, pretul de pornire fiind 236.953.508.000 lei (7,26 milioane USD), cu un pas de 1%, respectiv 2.369.535.080 lei. Ce inseamna acest pas? Daca participantele la licitatie nu ofera suma de pornire, se scade pasul si se liciteaza din nou. Si tot asa, pana cand se gaseste cineva dispus sa ofere o anumita suma. La licitatie s-au inscris doar doua firme: SC VIROMET SA si H & H Company SRL din Ovidiu, judetul Constanta. Aceasta din urma are ca principal obiect de activitate "comertul cu amanuntul, in magazine specializate, al altor produse n.c.a." si apartine in proportii egale persoanelor fizice Viorica Herberth din Targu Mures si Cornelia Holban din Ovidiu. Mai exact, cele doua doamne detin doua puncte de lucru, la Braila si Aiud, ocupandu-se cu predilectie cu "colectare, recuperare, dezmembrare si valorificare prin comert cu ridicata a resturilor metalelor reciclabile-feroase si neferoase". Adica, vand fier vechi, neavand nici cea mai mica tangenta cu industria ingrasamintelor chimice. H & H mai detine la Ovidiu si un cochet hotel, la care trag pe gratis potentatii zilelor noastre, cu influenta in sfera afacerilor oneroase.

Un pret batjocoritor

In urma citirii a 38 de asemenea pasi, valoarea de vanzare a SC TURNU a ajuns, in mod batjocoritor pentru orice roman, la cifra de 142.172.104.800 lei. De aici, VIROMET a plusat pana la 146.911.174.960 lei, iar H & H Company SRL s-a abtinut, fiind inteleasa cu firma lui Niculae, ca i se va da castig de cauza la licitatia de la Bacau din 2006, ceea ce s-a si intamplat. In concluzie, VIROMET a cumparat TURNU pentru doar 174.824.298.202 lei (inclusiv TVA, respetiv 5,356 milioane USD), mai putin cu 62.129.209.798 lei decat pretul de pornire. O pondere importanta in acordarea unui punctaj corespunzator firmei lui Niculae a constituit-o promisiunile facute de acesta, de a investi in protectia mediului nu mai putin de 48,205 milioane USD, pe baza unui program bine stabilit. Program ce n-a fost respectat nici cat negrul sub unghie, dupa cum vom demonstra.

Jonglerie cu un teren infestat

Prin contractul de vanzare-cumparare incheiat si dupa stergerea datoriilor istorice, VIROMET Victoria s-a angajat sa preia toate obligatiile de mediu ale fostei societati si sa investeasca in domeniu 48,205 milioane USD.
Nu numai ca firma controlata de verosul magnat n-a depus vreun efort in acest sens, dar a mai recurs si la o sarlatanie potrivita unor escroci de rand. Pe amplasamentul castigat prin licitatia trucata demascata mai sus, se afla o halda de cenusa de pirita - in suprafata de 59,9 ha, batal si halda pentru carbonat de calciu - in suprafata de 24,3 ha si bataluri de fosfogips - in suprafata de 62,2 ha. Ioan Niculae a incercat, prin relatiile sale, sa scape de suprafata de 142.352 mp in extravilan, infestata cu cenusa de pirita, renuntand la ea cu titlu gratuit, in favoarea Consiliului local Turnu Magurele. Acest teren constituie o adevarata bomba ecologica pentru intreaga zona de la Dunare. Prin hotararea edililor nr. 69/2005, terenul a ajuns in proprietatea municipalitatii, in urma asigurarilor fostului ofiter de Securitate ca fondurile pentru ecologizare vor sosi din partea statului, de la buget. Numai ca banii n-au venit si, la insistentele mai multor factori implicati in aceasta noua magarie gen Niculae - dintre care s-a remarcat Garda de Mediu -, hotararea a fost revocata, la 30 septembrie acelasi an.

Tot Niculae ia caimacul

Din clipa in care a repornit productia la TURNU SA (primavara anului 2004) si pana nu demult, magnatul Ioan Niculae a obtinut niste profituri greu de estimat, atata vreme cat institutiile abilitate ale statului nu-l iau la bani marunti. Intreaga productia de ingrasaminte chimice a combinatului a fost cumparata de INTERAGRO SA, INTERAGRO SRL si INTERACTION SRL (toate controlate de acelasi individ) de la poarta fabricii. Iar de aici,produsele au fost revandute cu un pret considerabil mai mare.
Astfel, daca costul de producere a ingrasamintelor era de 125 de euro/tona, Niculae le vindea mai departe - la intern si la extern - cu minimum 245 de euro/tona. Ceea ce inseamna ca, prin aceasta inginerie financiara, se putea inregistra un profit de minimum 50 de milioane de euro anual. Cum era si de asteptat, situatia economica a combinatului nu s-a redresat catusi de putin. Datoriile, la nivelul anului trecut, au atins cifra de 994 miliarde de lei, profitul fiind undeva in jurul valorii de 4% din cifra de afaceri. Ceea ce denota ca adevaratele afaceri le-au facut tot firmele-capusa ale lui Niculae, care au cumparat ingrasamintele la poarta fabricii si le-au revandut cu un adaos comercial de cel putin 50%.

Combinatul functioneaza ilegal

Ioan Niculae a transformat SC TURNU SA intr-o simpla filiala a SC VIROMET SA Victoria, Brasov.
Deoarece presiunile din partea Garzii de Mediu si a Agentiei pentru Protectia Mediului au devenit tot mai virulente, in sensul indeplinirii obligatiilor asumate in contractul de vanzare-cumparare a platformei de fabricatie TURNU, Niculae a gasit o noua modalitate de eludare a legilor. In iulie anul trecut, combinatul de la Turnu Magurele si-a schimbat denumirea in SC DONAU CHEM SRL. Cum aceasta firma era infiintata inca din noiembrie 2004, se pune intrebarea de ce a fost necesar sa fie pregatita din timp? Si iata raspunsul: combinatul functiona in baza Avizului de mediu pentru privatizare nr. 7/2002. Dupa cumpararea SC TURNU de catre VIROMET, firma lui Niculae trebuia sa obtina un nou Aviz de mediu. Si, cum n-a investit nimic in acest sens, era clar ca nu va obtine nici o autorizatie. Cand s-a implinit sorocul, ba chiar a fost depasit, filiala din Turnu Magurele a lui Niculae, functionand ilegal, numele societatii a fost schimbat printr-o alta inginerie financiara. Ceea ce inseamna ca urmeaza o noua etapa de obtinere a Avizului de mediu, ce nu poate depasi cinci luni, dar depaseste. Magnatul nu se supara atunci cand primeste amenzi, dar in protectia mediului tot nu investeste vreun ban. De fapt, amenzile au fost achitate de falimentara fosta SC TURNU, fosta filiala TURNU a VIROMET Victoria sau actuala SC DONAU CHEM SRL, in vreme ce Niculae se infrupta doar din productie, prin firmele care capuseaza combinatul in voie. Insistam, datoriile DONAU CHEM au atins, la sfarsitul anului trecut, peste 994 de miliarde de lei.

Cardasie VIROMET - SIERRA QUADRANT

Firma H & H Company SRL Constanta a fost implicata, in luna septembrie anul curent, in scandalul mitei data pentru cumpararea combinatului de ingrasaminte chimice SC SOFERT SA Bacau. Inscrisa la licitatie alaturi de SC ELDO SRL si VIROMET-ul aceluiasi Ioan Niculae, H & H s-a trezit invingatoare, pana in momentul in care competitia a fost anulata in instanta, in urma unei contestatii si a flagrantului de luare de mita organizat de DNA. Adjudecarea licitatiei de H & H a fost posibila datorita faptului ca celelalte doua participante au fost descalificate, deoarece n-ar fi indeplinit cerintele din caietul de sarcini. In realitate, lucrurile au stat cu totul altfel. Nici constantencele n-au depus toate documentele necesare, ba, mai mult, s-au inscris in fals la licitatie. Actele prezentate atestau ca nu inregistreaza datorii, la nivelul anului trecut (asa cum prevede legea), cand restantele neplatite se ridicau la 24,3 miliarde de lei, potrivit datelor inscrise pe site-ul Ministerului Finantelor Publice. La fel a procedat si firma fostului securist, care totaliza datorii de 525 miliarde de lei, neavand dreptul de a mai participa la o licitatie si din cauza falimentarii SC TURNU SA. Interesant este faptul ca tot firma SIERRA QUADRANT SRL Bacau a fost organizatoarea licitatiei pentru SOFERT, unul dintre licitatori fiind VIROMET, situatie intalnita anterior sI la Turnu Magurele. Ceea ce nu este permis de lege.

Tertipuri de securist versat

Motivele invocate de gasca lui Niculae, referitoare la neindeplinirea obligatiilor asumate cu privire la protectia mediului, au fost urmatoarele:- unele lucrari nu au putut fi demarate, deoarece nivelul Dunarii a crescut;- programul de investitii initial nu poate fi respectat, deoarece strategia economica a societatii s-a schimbat, iar termenele trebuie modificate;- SC DONAU CHEM SRL nu isi asuma responsabilitatea deseurilor de cenusi de pirita, deoarece nu a incheiat vreo intelegere cu Consiliul local al orasului Turnu Magurele. Filiala Turnu Magurele a VIROMET a facut-o, ceea ce, dupa parerea noastra, e acelasi lucru;- din cauza timpului nefavorabil si a conditiilor tehnice, obiectivul n-a putut fi realizat;
- in urma adresei Directiei Apelor Arges-Vedea Pitesti, VIROMET filialaTurnu Magurele a transmis Programul de Etapizare cu modificarile solicitate, in aprilie 2005, iar de atunci se tot asteapta un raspuns. Asa cum spuneam si cu alte ocazii, magnatul Ioan Niculae prefera saconteste orice sanctiune care este aplicata firmelor pe care le controleaza, fiind mai degraba dispus sa plateasca bani grei avocatilor, decat sa investeasca in protectia mediului, potrivit angajamentelor ferme pe care si le-a asumat.

sursa: 9am.ro, 19 decembrie, 2006, texte de Dan Coste

Citeşte şi
Comentarii (11) Adaugă comentariu
gion 0243 pe 02 Februarie 2016, 15:32
#11
Slobozia
Si la Slobozia e aceiasi situatie sec*ristu a facut prapad din 2000 de muncitori citi lucrau pina la privatizarea combinatului azi mai sint vreo 200 care pazeste acele fiare care nimeni nu garanteaza ca va mai produce la nevoie ceva Nu a investit un leu nimic toate utilajele sint de pe vremea lui nea Nicu
Baba Oarba pe 29 Ianuarie 2016, 01:24
#10
Oras mort cu locuitori si conducatori morti!
Decat sa comentati si sa va tachinati,mai bine realuzati ceva in folosul comunitatii in care traiti sau pentru viitorul copiilor vostri!sunteti slab pregatiti ca si conducatorii acestui oras "infect"si comentati la rece.Luati initiativa si treziti-va la realitate.Traim in acest oras unde nu mai este nimic de furat si nici nu se mai piate investi nimic...
eu pe 27 Ianuarie 2016, 18:48
#9
Păreţi sigur de afirmaţiile făcute. Atâta siguranţă nu este tocmai justificată. In fine, cu ce puteţi dovedi?
un bula pe 27 Ianuarie 2016, 18:37
#8
canta cucuveaua....
la combinatul de ingrasaminte,ca avut grija d-l patron nicolae de acesta: sa plateasca un manager bun decat 1000 de salariati,sa faca investii in fabricii,sa achite toate darile catre stat.Va fi primul combinat care va ajunge la Constanta in port la fier vechi pe care le detine.
un oarecare pe 27 Ianuarie 2016, 14:38
#7
oaw
mare scula pe bascula si biciu
MOȘ CRACIUN pe 27 Ianuarie 2016, 10:53
#6
BABA VANGA SI ALTI POSTACI
Si cu cine vreti sa redeschida Niculaie combinatul,cu oamenii de la SAGO ?Muncitorii cu calificare nu mai lucreaza astazi degeaba.În locul combinatului mai pot aparea si alte fabrici,ca slava Domnului,teren si forta de munca,inca mai avem.Important e sa se doreasca acest lucru,care depinde numai si numai de politic.
mos vanga pe 27 Ianuarie 2016, 07:08
#5
pentru fratele Cristescu
Combinatul va reporni cand va dori Niculae. Nici tu, nici altcineva, nu aveti ce face in aceasta privinta.
Dragos Cristescu. pe 27 Ianuarie 2016, 07:05
#4
Intrebare pentru Baba Vanga.
Ia zi, baba Vanga, daca Claudiu Cracea va castiga alegerile, va reporni Combinatul?.Premonitia mea este ca mai degraba va ajunge si el langa Ioan Niculaie, inainte de nominalizarea oficiala, iar alegerile vor fi castigate de dl. ing. BICIU CONSTANTIN CARE VA CONTRIBUI SI LA REPORNIREA COMBINATULUI. NU SE POATE CA CEI DIN CONDUCEREA CENTRALA A P.N.L. SA IGNORE MEMORIUL SEMNAT PANA IN PREZENT DE PESTE 950 CETATENI, FOSTI SALARIATI AI U.V.C.P. SI C.I.C., IMPREUNA CU MEMBRII FAMILIILOR LOR CARE AU DREPT DE VOT DE A FI DESMNAT CANDIDAT DL BICIU. DUPA CATE STIU MULTI SIMPATIZANTI P.S.D. IL AGREIAZA.(Nota: memoriul este in c*rs de semnare si va fi inaintat IN TIMP UTIL)
Turnean pe 26 Ianuarie 2016, 14:39
#3
Vai de capul nostru!
Un articol f bun si adevarat!Ramane intrebarea cine se face vinovat de situatia actuala(1990-2016),cu voia cui s-au realizat hotiile,si cine sa se duca la puscarie!Raspuns-nimeni!Si gata cu vorba!Plecati din Turnu!
Baba Vanga pe 26 Ianuarie 2016, 14:33
#2
Premonitia mea
Daca in iunie 2016,combinatul va fi in continuare oprit,alegerile pentru Primaria Turnu Magurele vor fi cistigate de catre Claudiu Cracea. Daca la acelasi termen,combinatul va fi in functiune, alegerile pentru Primaria Turnu Magurele vor fi cistigate de catre Florentin Cristea.
Dragos Cristescu. pe 26 Ianuarie 2016, 12:37
#1
Traducerea pe cand?
ATENTIE LA DATA: 19 DECEMBRIE 2006!!! DAN COSTE CINE ESTE-MAI TRAIESTE????.
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.