Suntem în anul 335 înaintea erei noastre, pe malul de nord al Istrului. E iunie. Mai sunt 2.326 de ani până la apariţia Internetului şi 2.434 (?) de ani până la superoferta Vodafone pentru convorbirile în reţea. Geţii cei viteji, acel neam pe care istoricii îl tot confundă cu dacii cei beţivi, picotesc în aşteptarea evenimentelor. Pânda lor paşnică e întreruptă când şi când de scurte incursiuni de jaf în teritoriul vecinilor care, paşnici şi ei, le întorc regulat năvala. Aşa se face că prada nu apucă să se obişnuiască cu proprietarul: celebrele brăţări dacice se plimbă derutate de la un stăpân la altul, iar femeile luate periodic în sclavie au ajuns să se îndrăgostească de două grupuri de violatori.N-am fi ştiut aceste lucruri dacă geniul militar al lui Alexandru Macedon n-ar fi avut capriciul să dea o tură cu falanga pe la vărsarea Oltului. Filip cel Mare tocmai căzuse de douăzeci şi şapte de ori într-un pumnal şi cea mai mare parte a averii pe care i-o lăsase moştenitorului său consta în cavalerie, infanterie şi catapulte. Alexandru Macedon avea de gând să-i atace pe perşi, dar mai întâi voia să-şi facă mâna pe strămoşii noştri, geţii cei viteji, care obişnuiau să atace pe la spate mai toate marile idei.
Atunci când cei 4.500 de macedoneni au intrat înarmaţi în Teleorman, holdele se rumeneau la soare. Se rumeneau şi stăteau neculese cu folos fiindcă, până în momentul expediţiei macedonene, aceste holde îşi făcuseră treaba, momind mai multe triburi vecine slab înarmate, ale căror podoabe şi femei atârnau acum la gâtul geţilor.
Imediat ce au trecut Istrul în monoxilele abandonate de localnici, hopliţii din avangardă au primit ordin să culce lanurile la pământ cu lancea şi să lase indicii pentru grosul armatei. Hopliţii, care vorbeau cel mai porcos din toată unitatea, au prins ideea din zbor şi au desenat în grâu tot ceea ce desenau pe pereţii closetului în tabără. Dacă cineva de la Discovery ar fi privit din avion, azi am fi ştiut că extratereştrii ne-au adresat mesaje murdare.
Bătălia macedonenilor cu geţii a fost scurtă, cu atât mai scurtă cu cât geţii erau de trei ori mai numeroşi. E de remarcat faptul că a avut totuşi loc o bătălie, când uriaşa armată a geţilor putea foarte bine s-o rupă la fugă fără nici o bătaie de cap. Dar comunicaţiile funcţionau pe atunci atât de prost, încât faima de cuceritor a lui Alexandru încă nu ajunsese în Teleorman, mai ales că această faimă încă nu fusese dobândită.
Ştim asta de la Flavius Arrianus, un istoric latin din secolul II, dar nu există nici un indiciu ca el să fi ştiut de undeva.
catavencu.ro
