
Sute de persoane din judeţul Teleorman, şi nu numai, ar putea rămâne fără diplomele de licenţă, obţinute la Universităţile “Alexandru Ghica” şi “Europa Ecor” din Alexandria. Printre aceşti se numără foşti parlamentari, ministri, actuali primari şi funcţionari din instituţiile judeţene sau locale. În total, este vorba de aproximativ 500 de licenţiaţi.
După mai mulţi ani de cercetări, în care au fost audiaţi zeci de absolvenţi ai facultăţilor de diplome false, ofiţerii din cadrul Departamentului pentru Combaterea Infracţiunilor Economice al Inspectoratului General al Poliţiei Române au finalizat dosarul. Toate probele adunate de-a lungul vremii au ajuns pe masa procurorilor care, după întocmirea rechizitoriului, au cerut în instanţă desfiinţarea unor înscrisuri. Dosarul a fost înregistrat la finele anului trecut, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru vineri, 19 ianuarie 2018.
Conform unor surse judiciare, desfiinţarea unor înscrisuri nu se referă doar la anularea diplomelor de licenţă, ci vizează si unele documente depuse la dosarul de înscriere, care nu aveau corespondent în realitate.
În cazul a zeci de teleormăneni, procurorii vorbesc şi de un prejudiciu enorm, ca urmare a funcţiilor ocupate, în baza unor diplome de licenţă obţinute în mod ilegal. Asta înseamnă restituirea către stat a miliarde de lei vechi, bani încasaţi din salarii şi sporuri sau ca membri în cadrul unor proiecte finanţate din fonduri europene.
sursa: infotr.ro