După anularea alegerilor s-au conturat două moduri de raportare la hotărârea CCR: unul socratic și unul machiavelic.
Socraticul ar fi preferat ca aceste hotărâri să nu existe, punându-și în mod dialectic întrebarea ce s-ar fi întâmplat dacă CCR nu le-ar fi adoptat. În privința Hotărârii care a avut ca efect invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă, în lipsa acestei hotărâri, candidata ar fi participat în alegeri și ar fi obținut cele 6-7% prognozate, dintre care cel puțin 4-5% le-ar fi recuperat de la Călin Georgescu, care astfel ar fi scăzut la 18-17%.
Paradoxal, dacă CCR nu ar fi intervenit în jocul electoral am fi avut un tur doi între Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, și am fi fost scutiți de tot circul care a urmat, ceea ce dovedește din nou că cine seamănă vânt, culege furtună. Ironia sorții face ca CCR în dorința ei declarată de a veghea la respectarea Constituției să fi bulversat mai mult alegerile decât ar fi putut să o facă presupusul „actor statal străin”.
Prin abuzurile savarsite, CCR-ul a reusit doar să supere majoritatea romanilor, astfel că evident votul lor va fi antisistem.