Prieteni, azi bate gongul o lună de când s-au anulat alegerile prezidențiale în România. Țineți minte, CCR a invocat intervenția unui actor statal în procesul electoral, pe baza unor așa-zise rapoarte desecretizate din CSAT în care serviciile secrete spuneau că ar fi mâna Rusiei, dar fără să prezinte și vreo probă. Asta, deși anularea ultimului element al democrației care mai rezista în România, alegerile, era un gest extrem de grav, fără precedent în istoria post-1989.
Am scris încă de atunci că avem de-a face cu o lovitură de stat dată de Sistem după ce Ciolacu a ratat intrarea în turul II al prezidențialelor, fiind depășit la mustață de outsidera Elena Lasconi. Problema nu era Călin Georgescu, personaj căzut din mantia vechii Securități ceaușiste și încorporat în sistem în ultimii 35 de ani, cel mai probabil de SIE. Călin Georgescu era un personaj pe care statul român îl purtase în acești 35 de ani prin funcții care de care mai bănoase și zornăitoare, îl trimisese la ONU, îl băgase prin ministere și-l promovase în ultimii 15 ani ca soluție de premier. Televiziunile primeau telefoane de la SIE ca să-l cheme în emisiuni. Deci nu CG era problema, că era de-al lor.
Problema a fost defecțiunea Lasconi, dar nu putea fi prezentat acest argument nici poporului, nici partenerilor din UE și NATO. Totul fusese pregătit pentru Ciolacu, el trebuia să fie eroul, Supermanul care ne salva în turul II de ruși și de fasciști. Dar n-a fost să fie, așa că a apărut povestea cu Rusia și s-au anulat alegerile.
Fără îndoială, Rusia a fost și este băgată în România. La fel și China, uitați-vă la nenumăratele pagini de Fb care-l au pe Dumnezeu în titlu și veți vedea că multe dintre ele au în descriere caractere chinezești. Nu-i o noutate, Rusia și China s-au băgat și în celelalte alegeri ale țărilor din lumea democratică, împotriva cărora poartă un război nedeclarat, dar pe viață și pe moarte.
Dar să ne întoarcem la oile noastre. Am fost în situația teribilă de a anula alegerile fără nicio probă concretă. S-a făcut o campanie amplă la televiziuni și pe rețelele de socializare, cu focuri de artificii, țipete în studiouri, lamentări etc. Era jocul de scenă care să acopere lipsa dovezilor clare. Ni s-a spus că vor veni și ele, că trebuie să mergem pe încredere.
Am spus atunci și repet acum că parcă am mai trăit filmul ăsta în 1989, cu teroriștii, și în 1990, cu „lovitura de stat fascistă“. Terorism fără teroriști și lovitură de stat fascistă fără fasciști, doar cu mineri pe străzi care băteau oamenii.
Punctul comun îl reprezintă Puterea. Este aceeași putere ocultă care s-a perpetuat de dinainte de 1989 și refuză să renunțe la butoane.
Între timp, alegerile au rămas anulate, dar probele tot n-au venit.
Dacă lucrurile au stat așa cum a spus pe 6 decembrie statul român, trebuia să avem din două una:
- ori dovezi clare obținute de procurori, de serviciile de informații, precum și complicii rușilor din România sau din alte țări arestați ori dați în urmărire internațională,
- ori demiși/demisionați toți șefii instituțiilor de forță care ar fi trebuit să prevină fraudarea alegerilor de către ruși.
Nu avem nici una, nici cealaltă. Ce concluzie să tragem de aici? Că „actorul statal“ e chiar România? Adică băieții ar trebui să se aresteze între ei și bineînțeles că nu pot face asta?
