
În zona Turnu-Măgurele, în ultimele luni, au avut loc multe furturi de obiecte din metal. Sunt preferate gospodăriile, dar şi unităţile publice sunt pe lista căutătorilor de metale. Se "caută", în special, obiectele din metal, datorită preţului bun. Cele mai căutate sunt găleţile şi cazanele din aramă (1 kg de cupru a ajuns să coste 18 lei). Dacă nu găsesc cupru,hotii se mulţumesc şi cu metale cotate mult mai jos. Cu mulţi ani în urmă, furtul buteliilor devenise o modă printre hoţi, acum, aceste obiecte, nu mai au căutare.
Proprietarii de obiecte din cupru trebuie să fie atenţi unde le păstrează, pentru că ele sunt o tentaţie foarte mare pentru hoţi. Ultimul furt de obiecte din cupru a avut loc săptămâna trecută. Surse din Poliţia Turnu-Măgurele au precizat că la şcoala din comuna Traian au fost furate ţevile de cupru de la instalaţia de încălzire din şcoală. Hoţii au reuşit să spargă un geam şi, în week-end, au sustras ţevile de cupru. Deşi exista apa în instalaţia de încălzit, hoţii au tăiat ţevile şi au plecat cu o pradă destul de bogată.
Furturile de cupru sau de obiecte din alt metal, cu preţ de vânzare mai mic, au devenit atât de dese încât s-au înfiinţat centre de colectare a metalelor în orice zonă a oraşului Turnu-Măgurele.