
Situatia economica a Romaniei este, pe zi ce trece, tot mai proasta. Economia subterana a ajuns sa faca legea in Romania. Din păcate, funcţionari ai statului îndeamnă la încălcarea legii, fiind cei care îi învaţă cum să procedeze pe cei dispuşi să câştige, ilegal, bani. Angajaţi ai Agenţiei locale Turnu a AJOFM Teleorman sunt printre cei care se ocupă cu aşa ceva. Ei ştiu ce trebuie făcut şi cum trebuie încălcată legea, prin specularea anumitor oportunităţi. Legea oferă tot felul de avantaje firmelor care angajează someri, mai ales daca acestia au vârsta de peste 45 de ani.
Unul dintre angajaţii AJOFM este N.S. care, de-a lungul timpului, a oferit multe ponturi celor interesaţi. Acest funcţionar abordează el insusi persoane, cărora le propune câştiguri peste noapte. N.S. împarte banii cu patroni sau cu persoane fizice, luandu-şi partea "binemeritată". Pe lângă acest "profit", N.S. întinde coarda şi mai vrea şi alte atenţii. Încercând să mai obţină câte ceva peste ce se înţelesese iniţial cu un patron al unei fabrici de pâine, pe care îl învăţase "secretele" legii, NS a fost luat la goană de soţia acestuia. Acest exemplu este des întâlnit în toate instituţiile statului, unde găsim funcţionari care, în loc să respecte legea şi să vegheze la respectarea legii, sunt cei care te învaţa cum poţi să fentezi legea.