
După cum am spus într-un articol precedent, Florentin Cristea a avut cele mai mari şanse să ajungă viceprimar al orasului Tr.Magurele şi iata ca dumnealui a devenit ajutorul edilului-sef. Ţinând cont din ce familie se trage, nici că era cineva mai nimerit să ocupe această funcţie. Or mai fi în Primărie familii asemenea( că doar ştim că s-au tras unii pe alţii), insa credem că niciuna nu întrece familia Cristea.
Iata cum s-au "aranjat" membrii sus-numitei familii: unul dintre ginerii lui F.Cristea este secretarul Primăriei, una dintre fete este juristă in Primarie, soţul juristei ar fi şi el angajat în Primărie. Lăsăm Primăria Turnu şi mai trebuie menţionat că cealaltă fată a vicelui, soţia secretarului Primăriei, prezintă ştirile la radio Teldrum. Mergând mai departe, în comuna Traian de unde provine actualul vice, fratele dumnealui, Cristea Gabriel, este viceprimar, iar o ruda, Cristea Ion, este consilier local PNL. Ţinând cont de toate aceste lucruri, nu era cineva mai potrivit să fie viceprimar decât un reprezentant din această familie. Este interesant cum se derulează raporturile de muncă intre membrii acestei familii. Nu cunoaştem dacă legea prevede asemenea cazuri, însă, din punct de vedere moral, ceea ce a făcut familia Cristea, adică atâţia membri dintr-o familie angajaţi pe functii mari într-o Primărie, întrece până şi obrazul gros al unui anumit animal (nu-l pomenim, îl jignim în acest context).
Familia Cristea poate fi dată ca exemplu de succes in angajari la Primaria Turnu. Pentru o ţară cu o democraţie dezvoltată, situaţia la care s-a ajuns în Primăria Turnu( cazul Cristea) ar fi o anomalie care nici nu s-ar pune problema să nu fie extirpată. Corupţia, nepotismul şi alte asemenea se găsesc la superlativ în Primăria Turnu. Cu toate acestea, s-ar putea ca F.Cristea să fie un vice nemaipomenit, însă nu putem să fim atât de naivi încât, ţinând cont de tot ce-am spus, să credem în minuni.