
Suntem învăţaţi cu furtul a tot felul de lucruri sau fructe, însă în ultima lună se întâmplă ceva la care puţini se aşteptau. Nişte fructe, care se foloseau mai mult la fabricarea ţuicii, au ajuns să fie "vânate" de ţigani. Ne referim la corcoduşe, fructe care nu spuneau mai nimic până acum. De când SC Encon SRL Turnu-Măgurele a anunţat că a inceput cumpărarea de corcoduşe verzi şi roşii pentru compoturi şi gemuri, aceste fructe sunt furate de peste tot. Mai ales în locurile izolate, corcoduşii sunt scuturaţi de persoane cam tuciurii la culoare şi sunt vândute la ENCON, firma de conserve al lui Enculescu.
Turnenii sunt exasperaţi de furturile din plantaţiile de viţă-de-vie, acolo unde oamenii au plantat corcoduşi pentru a avea un pic de umbră. Ţiganii umblă "înarmaţi" cu tot ce au nevoie, ochesc corcoduşii şi în câteva zeci de minute nu mai rămâne o corcodusa în pom. Encon cumpără produsele cu 1 leu şi cu 0,7 lei pe kg, preţuri mici, dar care fac să fie furate şi aceste fructe. Mai mult, auzind, probabil, de la cei care aduc corcoduşe, că majoritatea pomilor sunt în plantatiile de vită-de-vie, Enculescu le-a mai oferit un pont: cumpără şi struguri verzi. Astfel că a început şi furtul acestor struguri, pentru că dacă se oferă bani pe ei, hoţii sunt puşi pe fapte mari.
Nu ne interesează ce face Encon cu fructele, însă trebuie să nu mai încurajeze furtul. Cine vine cu fructe, să fie notat şi să declare unde are pomii respectivi, pentru ca Poliţia să poată identifica hoţii de fructe. Trebuie luate măsuri urgente, pentru că oamenii sunt revoltaţi. Dacă furtul corcoduşelor nu a produs prea mare supărare, furtul strugurilor este o lovitură puternică perntru proprietarii de plantaţii viticole. Stopaţi furturile, domnilor! SC Encon are o răspundere, nu trebuie să cumpere produse furate, pentru că este complice la acel furt. Aşteptăm măsuri din partea autorităţilor competente şi oprirea furturilor.