
Edilii comunelor din zona noastră se întrec în furturi sau în tunuri, care mai de care mai interesante, şi să tragă cat mai mult din banii publici. Se fură orice, nu se mai ţine cont că este prea pe faţă. În comuna Traian, licitaţia pentru geamurile termopan de la dispensarul construit recent este câştigată de ginerele vicelui din Turnu-Măgurele, Florentin Cristea, frate cu vicele din Traian, Gabi Cristea( Leonu). Ginerele lui Florentin Cristea are o firmă în Turnu-Măgurele, firma ce se ocupa cu montat termopane, firmă care i-a adus multe contracte cu instituţii din oraş, dar şi din împrejurimi. Norocoasă famiglia condusă de Florentin Cristea însă, la un eventual control, la termopane a căzut Năstase, dar un amărât de vice? La o simplă privire, firma nu este pe numele Cristea, ceea ce speră ciocoiaşii să fie scăpare, dar nu e chiar aşa.
De moralitate nici nu poate fi vorba, aceşti indivizi sunt imuni, având vaccinul facut la timp, chiar îl repetă mai des decât trebuie. De aceea o ducem aşa bine în zona aceasta, fiindcă suntem conduşi de familii întregi care fură pe rupte. Gineri, fete, fraţi, naşi, fini, numai şi numai ciocoi, care nu sunt în stare să prospere într-un mediu privat sanatos concurenţial şi s-au aciuat în Primarii şi pe lângă Primarii. Ţinând cont de cum se aranjează licitaţiile, contractele publice sunt exclusivitate pentru firmele căpuşă, celelalte firme nici nu visează la contracte aşa de bănoase. Mediul de afaceri este viciat grav de firmele protejate, care sunt un fel de cancer. Revenind la famiglia Cristea, oare cum se descurcau membrii acesteia dacă nu aranjau contracte cu bani publici sau posturi în primării?
le vom da pt dna
RUSINE RUSINE RUSINE (ginerele lu florentin costea vice primaru orasului turnu magurele (mara ) mergea fara permis in urma cu cativa ani))))